Băimăreni

- am fost ş-om fi -

joi, 15 decembrie 2011

Interlopi de Baia Mare (XII) - Dare de seamă

Aseară, în emisiunea lui Romeo Dobocan de pe EmaramureşTV, a fost prezent avocatul lui Bogdan Pătruşel, controversatul Aurelian Bădulescu. Dincolo de limbajul de lemn specific avocăţesc, am aflat totuşi câteva amănunte din viaţa subterană a Băii Mari pe care o să le reamintesc pentru cei care n-au fost pe fază:
  • Baia Mare ar fi pe locul 4 la infractionalitate interlopă după Bucureşti, Constanţa şi Arad (mă miră mult afirmaţia fiindcă eu chiar triam cu impresia că suntem mici copii în materie de interlopi)
  • noul conducător al aripii Japo este Cipri Ciceu (poate fi văzut pe filmarea de la Mall cum instrumentează atacul)
  • există poliţişti în Baia Mare care plănuiesc cu interlopii mersul anchetelor şi le influenţează (dovadă poate sta faptul că după ce s-au bătut de zeci de ori, majoritatea interlopilor sunt încă în libertate; poliţia băimăreană a dovedit orbul găinii de fiecare dată preferând să trateze incidentele ca pe unele izolate şi nepremeditate)

S-au promis şi nişte filmuleţe compromiţătoare şi clarificatoare dar mă îndoiesc că ele vor apărea.

Până una alta, anul se încheie cu capii (Japo şi Pătru) în arest şi cu conturile încă departe de a fi clarificate ceea ce înseamnă că ne aşteaptă un nou an încărcat.

La Mulţi Ani (după gratii) !!

Etichete: , , , ,

marți, 15 noiembrie 2011

Interlopi de Baia Mare (XI) - Bătaie la Mall

Luni dimineaţa s-a consumat un nou episod din serialul obţinerii supremaţiei interlope în Baia Mare. De data asta locaţia aleasă e selectul local Simphony din mallul Gold Plaza. Actorii principali sunt Bogdan Gheorghe Patrusel, Florin Daniel Stan, Dumitru David, Marius Cristian Sabou, Viorel Mihai Ardelean, Vasile Daniel Contras si Livian Vasile Roman. Unii sunt cunoascuţi, alţii new entry-uri pe scena interlopă băimăreană.

De data ceasta spre deosebire de celelalte bătăi de unde ne-au rămas doar poveştile, avem imagini de pe camerele de supraveghere care arată exact desfăşurarea faptelor. Click aici pentru video.

Dincolo de bătaia, care e una normală pentru nivelul reprezentat de indivizi, e de sesizat un lucru asupra căruia am atras atenţia pe acest blog în urma bătăii de la Şcoala 5 şi anume atitudinea agenţilor de ordine. Dacă e adevărat că din nou implicată e firma UKRO, nu ar fi decât o confirmare a celor spuse de mine. Se poate vedea foarte clar pe filmare atitudinea de o laşitate extremă a agenţilor, care la fel ca la Şcoala 5, întorc capul în timp ce un om este călcat în picioare. Dacă înainte de conflict adoptă pozitii schwartzenegeriene, cu mâinile în piept şi pieptul în faţă, cum încep pumnii cum se inmoaie şi ei ca plastelina. Unul dintre ei intoarce spatele şi pleacă pe coridor în timp ce celălalt priveşte pasiv cum omul e băgat in comă. Agenţi de doi lei, plătiţi probabil tot cu doi lei. Şi când mă gândesc că ăştia sunt plătiţi să mă apere şi pe mine în cazul în care un cretin turmentat mă ia la bătaie, îmi dau seama că mă pot baza pe ei ca pe izmene vara.

Etichete: , , , ,

miercuri, 7 septembrie 2011

Interlopi de Baia Mare (IX): Cât de interlop ai fi, îţi vine rândul într-o zi

Vă spuneam de bătaia de la Şcoala 5 de la Gala Extrem Kombat. Am aflat că şeful bătăuşilor e cunoscut în oraş ca Maier. Maier nu s-a liniştit şi a căutat noi provocări prin faţa clubului Athos unde a bătut un băiat fiindcă şi-a parcat maşina altfel decât în visele lui. Aici lucrurile au luat o turnură nedorită pentru el. Tatăl băiatului, însoţit de câţiva amici, au apărut şi l-au altoit serios pe Maier. Apoi l-au luat la bătaie şi pe locotenetul lui care se refugiase într-o maşină. S-au fluturat săbii, bâte, ciocane şi alte unelte folosite la astfel de lucrări.

În alte ordine de idei, cum era de aşteptat după arestarea lui Japo, în oraş se restabilesc ierarhiile. Una din mutări a fost schimbarea bodyguarzilor de la Athos cu băieţii lui Pătru. În consecinţă, maşina lui Deac Jr a fost vopsită cu spray şi cu siguranţă vom mai asista la tulburări şi confruntări până când se vor plăti toate poliţele adunate în ultimii ani.

Etichete: , , , , , ,

duminică, 21 august 2011

Ruşinea numită UKRO

Gala Extrem Kombat de aseară a dovedit încă o dată modul defect în care funcţionează societatea noastră. Suntem conduşi de incompetenţi, dominaţi de interlopi şi apăraţi de nimeni. Din păcate ceea ce ar fi trebuit să fie o gală de selecţie s-a dovedit aşa cum anticipasem o demonstraţie a forţelor interlope ale Băii Mari. Cu Japo în închisoare, echipa lui Bogdan Pătruşel, şi-a făcut intrarea în forţă ocupând locurile VIP şi dominând atmosfera. Gaşca Japo a trebuit să se mulţumească cu locuri mai modeste, dar au fost şi ei prezenţi în număr destul de mare. Au fost prezenţi aproape toţi cei implicaţi în bătăile ultimilor ani, de la Bogdan Pătruşel, Răzvan Popdan, Bocşan pînă la Arthur David, Bejera, fraţii Ciceu. Tensiunea s-a simţit pe tot parcursul galei şi datorită subţirimii forţelor de ordine, depăşite la toate capitolele de desfăşurarea interlopă. Kanci poliţie, ninci jandarmerie.

Ca şi cum toate astea n-ar fi fost destule, spectatorii erau alcătuiţi în mare măsură din bruneţi aflaţi şi ei în căutarea identităţii şi a posibilelor răzbunări. Gala a început cu o bătaie, când trei ţigani au recunoscut în public pe unul care-i ofensase cândva în oraş. Au sărit instant pe el în timp ce agenşii UKRO aflaţi la doi metri de incident stăteau impasibili uitându-se cum omul era umplut de pumni. Cl mai apropiat agent, unul chel cu mustaşă, fioros la privire, a fost cel mai penibil uitându-se spre becurile sălii pe timpul incidentului. Zmeilor ridicărilor de maşini din oraş li se dezumflaseră brusc muşchii, transformându-se în mieluşei părtaşi la infracţiune. Dacă pe mâna lor e lăsată paza obiectivelor strategice, apoi dă-i pace.

Cu spectacolul sportiv umbrit de culoarea şi limbajul spectatorilor, urletele gen "fă-l în sânge" sau "rupe-i gâtul" fiind încurajări frecvente, am asistat totuşi la câteva meciuri reuşite, culminând cu duelul interlop Micuţu - Deiu, câştigat de cel din urmă datorită loviturilor repetate pe coapsă. Nu sunt sigur că manifestarea a folosit sportului românesc, dar mi-a rămas în minte remarca unui spectator "daca cineva ar arunca o grenada astăzi aici, ar rezolva o mulţime de probleme". Cu siguranţă asta nu e soluţia, dar atâta timp cât poliţiştii îşi vor scoate chipiul când trec prin faţa magazinului Maramureşul salutând respectuos bişniţarii, vom şti că suntem încă departe de o societate normală.

Etichete: , , , , , ,

joi, 30 iunie 2011

Interlopi de Baia Mare (VIII): Pe ape şi mai tulburi

Spuneam într-un comentariu mai vechi că după arestarea lui Japo e doar o problemă de timp până apele subterane ale Băii Mari se vor tulbura din nou. Din păcate, am avut dreptate. În loc să-şi clarifice rivalităţile în justiţie, băieţii s-au luat la bătaie sub tăcerea mass mediei şi lipsa de deranj a organelor care ar trebui să asigure liniştea şi ordinea. Doar Ziarmm.ro a prezentat incidentele. Restul e tăcere, vorba filmului.

Bocşan, rămas fără o parte din ureche după altercaţia de la Crenguţa, şi-a strâns tovarăşii şi a trecut în ofensivă. Rezultatul, 3 bătăi, un internat în spital cu fracturi (Buză), unul tăiat (Flaviu) şi contuzii cât încape. Vocea tribunei spune că Buză a fost atacat mişeleşte, din spate cu o bâtă în timp ce atenţia i-a fost distrasă de o falsă încercare de reconciliere.

Peste toate astea, şi-a făcut reapariţia în oraş şi Bogdan Pătruşel (Pătru) şi şi-a făcut-o chiar în forţă, în faţa clubului Athos, printr-o bătaie parte în parte cu Soby, cel care îl acuzase pe vremea "exilului" că şi-a trimis locotenenţii din Oradea să-l bată. A câştigat Pătru şi de data asta, intervenţia celor din jur scutindu-l pe Soby de alte picioare în cap suplimentare.

Etichete: , , ,

marți, 17 mai 2011

Japo arestat


Arestarea lui Japo, capo di tutti capi ai Băii Mari, a trecut puţin observată de media locală, aşa cum şi ilegalităţile şi bătăile pe care interlopii băimăreni le-au provocat au fost remarcate foarte reţinut de-a lungul timpului. Evident că nu l-au putut prinde cei cărora le făcea cinste. Omul s-a dovedit până la urmă patriot furând de la străini şi poate de aceea poliţia noastră a fost atât de blândă. Pe scurt, se pare că Japo era capul unei reţele de furăcioşi din tiruri, având şase echipe care acţionau din Ungaria până în Franţa. Prejudiciul e în jur de 3 milioane de euro.

Z
iarmm.ro a vehiculat ideea trădării lui Japo de deja tradiţionalul rival Bogdan Pătruşel, dar eu nu aş merge aşa departe. La drept vorbind, numai cine n-a vrut n-a ştiut că banii pe care-i fac ar proveni din surse mai puţin legale, că nu cred că îşi imaginează cineva că Japo şi Pătru ar fi studiat la Sorbona pe perioada trecutului lor comun de pe plaiurile franţuzeşti. Deci nu cred că era nevoie să-l trădeze cineva pe Japo, ci doar să-şi pună mintea la contribuţie. Şi evident că n-au făcut-o vajnicii noştri poliţişti.


D
acă prin absurd Japo nu va găsi pe cineva care să ia fapta asupra lui şi va fi condamnat, lucrurile nu vor sta liniştite foarte multă vreme, pentru că peste doar un an, iese de la puşcărie Japo Mic, care, intărit de detenţie, va prelua frâiele lăsatre de tatăl lui. Şi daca printr-un alt absurd, fiul lui Japo s-ar fi liniştit, se va "naşte" rapid un conducător, că doar resursele umane ale interlopilor sunt nelimitate.

Etichete: , , , , ,

joi, 20 ianuarie 2011

Interlopi de Baia Mare (VII)

Dacă nu am mai scris de multă vreme de luptele din partea întunecată a Băii Mari, asta nu înseamnă că ele au dispărut sau că interlopii au devenit poliţişti comunitari. Ei există în continuare şi îşi fac legile după cum ştiu şi după cum îi lasă autorităţile. Taberele au rămas în mare aceleaşi adică Japo pe de o parte şi Pătruşel Bogdan (Pătru) pe cealaltă, acesta din urmă refugiat sub protecţia unui interlop orădean. Lupta se poartă mai nou indirect, prin atacarea sediilor de campanie şi relaxare ale adversarilor.

Ultima confruntare s-a lăsat cu urechi tăiate şi mandate de arestare. Ea a avut loc la localul Crenguţa unde bodyguard-ul localului, Marius Bocşan, a intrat în contradicţie de doctrine cu Andrei Fanea (nume de scenă Deiu), Bota Bogdan (zis Micuţu) şi Nicu Bejera. Deşi debutul i-a fost favorabil lui Bocşan, care l-a lovit prin surprindere pe Bota, pe ideea că fostul campion la box e cel mai periculos adversar, continuarea l-a lăsat fără ureche, restul trupei răzbunănd startul defavorabil. Rezultatul: bodyguardul internat în spital cu urechea ruptă, ceilalţi 3 la închisoare.

Desigur poliţia va spune că incidentul a fost spontan şi nu va observa nicio coincidenţă între această bătaie şi celelalte sau vreo legătură între personajele implicate.

Protagoniştii în imagini:

Deiu:

Micutu:

Bejera:


(sursa pozelor: facebook.com)

Etichete: , , , , , , , , ,

luni, 6 aprilie 2009

Pătru arestat?

O informaţie interesantă am aflat în weekend, cum că Bogdan Pătruşel, zis Pătru, ar fi fost arestat în Franţa.

Etichete:

vineri, 27 martie 2009

Şeful Operaţiunilor Speciale din DGA a vrut să-l lichideze pe senatorul Valer Marian


Titlul e al unui articol halucinant din Jurnalul de vineri , articol din care am selectat:
Seful DGIPI, Cornel Şerban, şi şeful diviziei de Operaţiuni al DGA, Petre Pitcovici, au fost reţinuţi marţi noaptea de procurorii DNA, sub acuzaţia de complicitate la favorizarea infractorului. DNA l-a reţinut, pentru 24 de ore, şi pe omul de afaceri Puiu Popoviciu, cunoscut mai ales pentru proiectele imobiliare dezvoltate, printre care şi Bãneasa Rezidenţial sau Bãneasa Shopping Center.
Petre Pitcovici este nimeni altul decât poliţistul care a încercat sã-l scape pe exprimarul Anderco de DNA. Actualul senator Valer Marian l-a acuzat în urmã cu patru ani pe Petre Pitcovici cã a a fost implicat într-un complot privind lichidarea sa fizicã, la comanda fostului primar almunicipiului SatuMare, Horea Anderco, împotriva cãruia declanşase o serie de anchete jurnalistice.

Cu ocazia audierii sale privind autodenunţul lui Anderco, Tiberiu Attila Blaga a declarat cã acesta i-a oferit sume de bani pentru a angaja rakeţi care sã-l extermine fizic pe senatorul ValerMarian (ce avea atunci calitatea de director al ziarului Gazeta de Nord-Vest, care a publicat dezvãluirile privind afacerile primarului Anderco ce au declanşat ancheta PNA) furnizându-i fotografii, date personale şi traseul pe care se deplasa în perioada respectivã, în fiecare zi de vineri, la familia sa din Cluj-Napoca, însã PNA nu a sesizat instituţia competentã, Parchetul de pe lângã Tibunalul SatuMare, pentru a efectua cercetãri sub aspectul instigãrii la infracţiunea de omor calificat (cu premeditare), omisiune ce susţine versiunea cã nu s-a dorit aflarea adevãrului în cauzã.

Din autodenunţul lui Horea Anderco şi din declaraţiile lui Tiberiu Attila Blaga rezultã cã la întâlnirile şi discuţiile de la Poiana Braşov şi de la SatuMare cu privire lamituirea conducerii centrale a PNA şi la exterminarea fizicã a lui ValerMarian a fost prezent, alãturi de poliţistul Horia Mateescu, şi un coleg al acestuia, prezentat şi numit “Pepi”. Din autodenunţul şi declaraţia agentului acoperit Dumitrescu Petre, ValerMarian a reuşit sã-l identifice pe acest “Pepi” ca fiind ofiţerul de poliţie Pitcovici Petre, coleg cu Mateescu în cadul Direcţiei de Combatere a Crimei Organizate.
Poza de mai sus, face parte şi ea din articol, şi e de la un chef al interlopilor sătmăreni unde l-am recunoscut Aurelian Bãdulescu, fostul avocat al lui Pătruşel Bogdan în procesul cu Japo. Se pare ca ceea ce spunea Japo la Axa Tv cum că avocatul nu-i aşa curat cum pare şi că e în legătură cu hoţii de maşini de lux din Satu Mare, are perfectă acoperire.

Etichete: , , ,

vineri, 6 martie 2009

Interlopi de Baia Mare, episodul VI: Maşina incendiată

Şi fiindcă maşini incendiate n-am avut în telenovela noastră, iată că în seara zilei de luni 2 martie s-a rezolvat şi această problemă. Maşina avocatului lui Bogdan Pătruşel şi a unui fin al acestuia din Satu Mare au fost incendiate in faţa restaurantului unde aceştia luau masa. Lucrurile nu sunr deloc atât de simple cum par. Se pare că avocatul depusese deja cererea de a se retrage din procesul. Mai mult, avocatul lui Pătruşel e acuzat de Japo cel mare că ar fi în mare legătura cu hoţii de maşini şi că ar avea un trecut infracţional încărcat.

Poliţia nu va găsi niciun incendiator, că doar era noapte, iar noi aşteptăm episodul următor.

Etichete: ,

miercuri, 21 ianuarie 2009

Interlopi de Baia Mare, episodul V: lupta de la Athos

11 ianuarie 2009. O nouă etapă în confruntările pentru supremaţie. Rămân în scenă Eugen & Co iar ca noutăţi avem rugbyştii. Pentru prima oară în conflict sunt implicaţi şi poliţişti în calitate de bad boys.

eMaramureş:
Un nou episod al razboiului dintre gastile din Baia Mare s-a consumat in cursul noptii de sambata spre duminica (10 spre 11 ianuarie 2009) la clubul Athos, situat in parcul municipal. Scandalul a fost de proportii, iar politistii au intervenit cu mai multe echipaje la fata locului ca sa ii calmeze pe cei care s-au incaierat si care, potrivit primelor informatii, ar face parte din lumea interlopa din Baia Mare.

Poreclele scandalagiilor Japo, Patru, numele lui David Arthur, dar si altele au fost asociate imediat cu bataia din Athos, fara a exista inca informatii certe in acest sens.

Se pare ca disputa s-a iscat intr-un alt local baimarean, clubul CSM, unde cu o seara inainte invitat special a fost manelistul Liviu Guta. Nu este o noutate ca scandalurile intre interlopii din Baia Mare sa izbucneasca cu ocazia unor evenimente de club la care sunt invitate vedete nationale ale genului muzical, pentru ca si Anda Adam a asistat anul trecut la un scandal, cand unul dintre smecherii orasului a fost injunghiat.

Patronul clubului CSM, Calin Muresan, a spus ca scandalul nu a izbucnit in localul pe care il administreaza. Din contra, el s-a gandit ca in urma conflictului de la Athos Baia Mare, scandalagii sa nu se mute la el in club. "A fost liniste. Nici vorba de scandal. Eu l-am chemat pe Liviu Guta sa cante ca a fost ziua mea. Nu a fost nimic insa", a spus Calin Muresan, care a mai adaugat ca doreste ca in CSM sa nu mai fie scandaluri tocmai ca sa isi pastreze clientii.

Spiritele s-au infierbantat si aseara, 10 ianuarie 2009, cand s-a ajuns la lupte corp la corp, dar si la victime. Prin urmare, politistii trimisi la clubul Athos au ajuns la fix ca sa numere ranitii.

Doi dintre scandalagii au ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta din Baia Mare, iar unul a fost trimis la Spitalul TBC pentru ca i s-au depistat leziuni in zona plamanilor.


ACTUALIZARE 1: Una dintre victimele scandalului izbucnit la Clubul Athos din Baia Mare a acuzat mai multe persoane pentru starea in care a ajuns la Spitalul Judetean de Urgenta. El a spus ca este vorba de un conflict mai vechi, iar el a fost batut pentru ca este prieten cu Bogdan Patrusel.

"Am ajuns pe strada catre clubul Athos, cand in fata taxiului au aparut mai multe persoane. M-am dat jos si am identificat niste cunoastinte ale mele. Eugen cu Deiu, bodyguarzii de la Million (n.r. - cazinoul de langa Canal 7 Baia Mare, de pe bulevardul Republicii), unde s-a intamplat faza (n.r. - bataia) luna trecuta, au sarit cu cablul de tractare si au dat cu spray-ul pe noi. Cand m-am dat in spate, am alunecat si au sarit toti pe mine... Deiu, toti care erau cu ei, inclusiv Cipri Ciceu... Si am ajuns aici. Atat tin minte."

Victima a spus ca bataia i-a fost administrata pentru ca face parte dintr-o grupare rivala din Baia Mare, precizand ca este victima unei razbunari a membrilor acesteia. El a precizat ca atacul a fost provocat de faptul ca este prieten cu Bogdan Patrusel, care in vara anului trecut a fost injunghiat tot in timpul unei dispute intre interlopi.

"Se razbuna pe mine tot timpul. Nu am voie in cluburile in care ei sunt bodyguarzi si tot timpul incearca sa ma umfle. Acum doua saptamani, eram cu un prieten la suc. Artur David a sarit la mine sa ma loveasca. Am avut noroc cu un prieten al meu, care s-a bagat pentru mine si a reusit sa il potoleasca. Dupa ce am iesit afara, David a sarit la prietenul meu si i-a umflat ochiul pentru ca s-a bagat pentru mine", a mai spus victima scandalului izbucnit la Athos, in parcul municipal Baia Mare.

ACTUALIZARE 2:
Potrivit biroului de presa al IPJ Maramures, in prezent sunt anchetati Bogdan D., in varsta de 25 de ani, si Catalin F, de 23 de ani. din Baia Mare, acuzati pentru comiterea infractiunii de lovire sau alte violente. ”In functie de concluziile medicului legist politistii, vor dispune masuri impotriva celor doi”, a informat IPJ.

Biroul de presa al IPJ Maramures nu a dat foarte multe amanunte despre scandalul de la Athos. In comunicatul remis s-a mentionat ca ”politistii baimareni au fost sesizati duminica, la ora 04.30, ca in fata unui club din Baia Mare are loc un scandal. Echipa care s-a deplasat la fata locului a constatat ca intre mai multe persoane a avut loc o altercatie in urma careia patru persoane au fost ranite”. Ar fi de precizat ca apelul in legatura cu incidentul s-a primit pe 112, iar politistii au fost primii la incident, sosind chiar inaintea jandarmilor care au fost trimisi inapoi in unitate.

Victimele scandalului au fost in numar de patru: Marcel P., de 36 de ani, din Baia Mare; Vasile S., de 30 de ani, din Viseu de Sus; Robert B., de 27 de ani, din Baia Mare, si Andrei M., de 23 de ani, din Baia Mare. Acestia au beneficiat de ingrijiri medicale la Spitalul Judetean de Urgenta Baia Mare, iar cel din urma a ramas internat la spital.
Comentariile cititorilor eMaramures:
Publicat la: 11 ianuarie 2009 de catre: yo
ce fac ;politia si jandarmi pentru aplanarea acestor conflicte?ce face justitia cu acesti smecherasi?de ce nu sant condamnati la ani grei de puscarie?care dintre acestea se lasa mituiti?
Publicat la: 11 ianuarie 2009 de catre: martor
ce sa faca?.... cand oameni de-ai lor au luat parte in scandal, mai bine zis doar doi.........dar nu trebuie generalizat
Publicat la: 12 ianuarie 2009 de catre: cortez
ce Japo si Patru!ei nici nu au fost macar prin zona ce tot vehiculati numele lor daca nici nu stiti.se pare ca toti cei care scriu aici pe sait sunteti majoritatea care nu aveti nici o treaba,vedetiva de voi si de pijamalele voastre si nu mai scrieti ce nu stiti.nu va e asa rusine sa va bagati in seama daca nu stiti nimic numai scrieti ca bolunzii..treaba ce a fost a fost intre marele oparit(eugen),buza(bisnitaru),micutu zis boxeru dar peste catva timp va fi postas acolo la el in sat,si mai multi impreuna cu negrestenii lor,la care le sunt niste sclavi acesti omeni sau poate se prostitueaza pt ei...mai vb
Publicat la: 12 ianuarie 2009 de catre: ygrec
nu-nteleg faza ca artur david lo atacat pe madar,doar era prietenul lui sau asa parea,era tare smecher cu david si acu sare sa l bata,sau sa nteleg ca doar datorita lui rami(fratele lui madar..D-zeu sa l odihneasca) era prieten cu david si restu?
Publicat la: 12 ianuarie 2009 de catre: x
bravo ma,esti inteligent.....da mana cu madar si dute plange-te la tv..... si ptr redactie emaramures,multumesc pentru raspuns..si daca voi stiti tot ce se intampla in bm ati uitat sa scrieti ca scandalu a inceput de la puiu marcel(politia de frontiera) si simon claudiu(evidenta populatiei) care i-au chemat pe b.o.i.i(razvan,alin,baiza) din evolution sa se bata ptr ei dupa ce au facut scandal in athos....ca ziaristi ar trebui sa scrieti adevaru!!!
Informaţia că totul a pornit de la poliţişti mi se pare deosebit de interesantă cu atît mai mult cu cît Şimon Claudiu a mai fost implicat într-o tentativă de viol şi în scandalul certificatelor de înmatriculare false. Mă mir ca la o asemenea informaţie nimeni nu investighează, nimeni nu ia măsuri.
Publicat la: 12 ianuarie 2009 de catre: anomin
cand ma uit la filmarea asta rad cu lacrimi, auzi madar a iesit la un suc cu n prieten, ........dar zi mai fraiere ca erai cu copilul lui piticu trufan si ca esti un mare fraier si ca saptamanal dupa cum se vede avem parte de voi pe la TV umpleti mai repede puscariile sau spitalele de voi ca nu mai pot iesii tinerii in oras de muschii vostrii, pacat ca nu mai se aplica regulile de e vremea lui ceausescu ca erati toti pe la canal, motru, rovinari sau casa poporului...........oricum rusine justitiei si celor care nu aplica legile, pt ca io cred ca politia nici nu stie de la ce a pornit scandalul, iar pt , cei din redactie vad ca faceti ca-m multe presupuneri(unde a incept , legaturi etc)
Publicat la: 12 ianuarie 2009 de catre: Redactia eMaramures.ro
Niciun jurnalist nu a fost martor la eveniment. Doar cei implicati stiu exact de la ce a pornit scandalul. Fiecare dintre parti poate veni aici cu precizari. Pana la aceasta ora nu avem alte informatii decat cele pe care le-am publicat deja. Daca dvs. stiti mai mult, sunteti liber sa comentati. Asta e cea mai buna dovada ca nu avem nimic de ascuns.
Publicat la: 12 ianuarie 2009 de catre: x
atunci de ce nu cereti explicatii de la politie si spital sa vedeti cine sunt "victimile",sa intrebati politia de ce ofiteri din cadrul lor cheama lumea interlopa sa ii apere si provoaca scandaluri in cluburile din baia-mare?asa ne apara politia romana,amenintand cu pistolul oamenii din cluburi? sau cum socrul lui simon este un proaspat deputat e mai greu....asta ar trebui sa faceti ca jurnalisti,nu sa luati interviuri la toti scandalagiiiiiiiii din oras!nu va inteleg de ce scrieti articole fara sa va informati,doar sa dezinformati? unde era david la scandal,cumva in viseu.atunci cum a participat?
Publicat la: 12 ianuarie 2009 de catre: pt y
doi ofiteri de politie fie ea si de frontiera nu au ce sarbatorii la 4 dimineata intr-un club rival(si ma refer la prietenia lui simon cu patru) ca mai apoi dupa ce provoci un scandal chiar daca ai fost provocat verbal, chemi in ajutor interlopi, cred ca tine de etica si deontologia meseriei de politie
Publicat la: 13 ianuarie 2009 de catre: y
daca simon este politist de ce nu a chemat politia in loc sa sune dupa ajutoare cum ar fi alin(seini) razvan si alti prieteni ca sa il apere?
Aste e o întrebare la care poate ar fi bine să răspundă Poliţia Municipiului Baia Mare.
Publicat la: 13 ianuarie 2009 de catre: eu sunt
tot vorbiti fara sa stiti. stiti vorbi de cuvinte ca si : scandalagiu, lumea interlopa, si pe ultimul amarat care sta ca boodyguard doar pt bani si isi vede de treaba il faceti interlop. si asta daca cumva e la locul nepotrivit la momentul nepotrivit si isi vede de treaba in rest ,il bagati in puscarie ca pe ultimul terorist. asa ati condamna mai gainilor care sunteti (...) (moderat). ce scandaluri? ce victime? ratatul ala de madar? cine e victima? macar sa se bucure politia ca nu mai sta in drum cateva saptamani sa faca magarii care le face in timpul liber! eu va zic ca am fost acolo! tot scandalul la provocat el,era drogat si cocainizat la maxim,el a sarit la toata lumea parca era un animal nu avea frica ,facea crize si dadea cu sprayul paralizant si facea de parca era in sevraj. se poate asa ceva si voi sa il scoateti victima? (...) (moderat) pt cine a venit madar cu inca 20 de golani in spate? asa aiurea au venit la athos? nuuuuuu!! au venit pt ca cei care ii acopera sunt persoane importante ,publice cu functii in haina statului care ii acopera pe ei in goana asta nebuna dupa puterea orasului! ati scris in randul victimelor Marcel P., de 36 de ani, din Baia Mare; Vasile S., de 30 de ani, din Viseu de Sus; cine sunt ei defapt? ati bagat initialele lor ca lumea sa asocieze acele nume cu niste oameni simpli sau tarani nevinovati veniti sa se distreze nu? (...) (moderat) marcel p. este puiul marcel seful antidrog baia mare iar s. vasile este marele violator de femei agent simon claudiu vasile de la politia baia mare care impreuna cu baiza robert "victima de la casino milion" care coincidenta oare, a fost si sambata cu madar la scandal, au violat o tanara din orasul nostru. asa deci , puiul marcel si simon claudiu au batut un tanar din baia mare si cand au fost luati la rost de altii care ii luau apararea celui cu adevarat victima, si au vazut ca nu e cale de intoarcere de bauti ce au fost simon claudiu a sunat dupa renumita gasca a lui patru si asa au venit ei sa faca un nou scandal aprandui pe politistii lor.......deci madar chiar a picat la datorie......datoria de ai satisface poftele regelui patru!!! GIANI
Publicat la: 13 ianuarie 2009 de catre: eu sunt
cititi cine e victima vasile simon claudiu http://www.gazetademaramures.ro/fullnews.php?ID=5261
Publicat la: 13 ianuarie 2009 de catre: catre madar
mai prostalaule in franta cand o vrut patru sa faci echipa cu el de ce nu ai vrut ai vrut sati faci singur,,,vezi ascultati taticul macar acuma ca del ascultai mai devreme aveai si tu macar un q7....am crezut ca esti mai destept nu te supara am vazut in filmare ca nu te lasa nicaieri sa intri ....ce tot faci atata bal ..si normal ca maimutoiii si mai esti smecher....fraiere da tu cand iai dat la copilul ala cu sticla in cap la siti ca erai bat cum o fost ca ai stat prin casa vreo 5 luni si mergeam cu tine la scara sa nu te astepte tigani pt ca ai nenorocit un copil fraiere iai dat cu sticla in cap ,,,,,,de ce iai dat crezi ca tu nu platesti fraiere asa iti trebuie ca esti doar o (...) (moderat) intre baietii
Publicat la: 13 ianuarie 2009 de catre: Bascula
Degeaba trageti toti concluzii pentru ca nu aveti nici unul DREPTATE !!! Haideti sa nu le mai plangem de mila. A zis cineva mai jos ca mama daca esti bodyguard si stai la usa unui club si-ti vezi de treaba sau mai stiu eu ce....este katalogat ca si interlop....poi asa si este. Toti astia umflati pe care ii vedeti la poarta la PASHA, ATHOS, HAVANA, ETC....toti sunt din GASKA VESELA A LUI JAPO !!! JAPO NU ESTE INTERLOP? VA SPUN EU !!! ESTE !!! TOATE ACESTE SAGETI PRECUM David Boxeru, Soby, Eugen, Sugar, Deiu, etc....toti sunt sagetile lui JAPO....Japo pompeaza banii facuti in Franta, Austria, Germania, Olanda cu femei duse la PRODUS, Droguri si afaceri ILEGALE !!!! JUSTITIA ROMANA SI MAI ALES CEA DIN BAIA Mare nu face nimik pentru ca sunt mituiti cu totii !!! TOATA LUMEA STIE CA JAPO ARE SUS PUSI PRIN MINISTERUL DE INTERNE DIN BAIA MARE CARE MUSAMALIZEAZA TOT DE FIECARE DATA !!!! IN nici un stat european sau oricare altul din lumea asta nu vezi asa ceva. Ce sa mai zic de Madar....inca unul care a fost un HOT toata viata, Care a cautat numai scandaluri....care a stat prin puskarie in Franta de nu stiu cate ori, chiar si in Austria impreuna cu OREZU care inca mai e la parnaie.....ce sa mai zic De Teo si Patru, Razvan Rugbystu' etc....TOTI SE TAIE INTRE EI PENTRU COMBINATIILE MURDARE PE CARE LE AU PRIN TARI STRAINE.......De unde au BANI sa SE LAFAIE NUMAI IN AUDI Q7, PORSHE SI ALTE MASINI DE-TI PICA PLOMBELE.....PE AFACERI CURATE???? POLITIA NU VEDE LUCRURILE ASTEA???? NORMAL...CA TOTI SUNT CORUPTI !!!! TOTI !!!! ACUM EUGEN sub ARIPA LUI JAPO se ocupa de toti BODYGUARZII IN ORAS....EL STRANGE CHETA DE LA CLUBURI...EL FACE LEGEA IN ORAS LA INDICATIILE LUI JAPO !!! INSA POLITIA NU VEDE !!! SAU NU VREA SA VADA !!!!!!! IN fiecare sambata nu ai loc de ei in PASHA....toti stau umflati in pene prin CLub, Se sparg in Bashini....Te mai iau si la Palme fara motive.....ASA CA FRATILOR !!! MAI STIU MULTE DAR NU LE POT ZICE !!! DIN PARTEA MEA SA SE TAIE TOTI SA NU MAI VAD SMECHERI PRIN ORASH !!!
Publicat la: 13 ianuarie 2009 de catre: x.n.
scandalu a inceput intre ciceu si simon caludiu(cei doi avand altercati mai vechi cand prietena lui ciceu la acuzat de viol pe simon,puteti verifica dosarul) dupa care in apararea lui simon a sarit puiu marcel...singuru bodyguard care a ramas la ora 5 in club i-a scos afara unde au mai avut loc cateva incidente,iar simon a sunat dupa alin bodyguardu din evolution(fost old times)care a venit cu cei implicati in vechiu incident de la casino(razvan,baiza,doru)plus mai toti rugbisti(l-ati putea intreba pe patronul echipei daca jucatori sunt platiti ptr scandal sau ptr rugby?)....acolo nu au avut prea multe incidente,doar cateva palme si bataia lui madar. ce s-a intamplat in club e important,politia acuza ca simon claudiu a fost injunghiat.dar nu spune ca cei 2 ofiteri au sarit la bataie si erau sub influenta alcoolului.si ca unul dintre cei agresati a sunat la politie iar colegul lui a sunat dupa "smecheri"orasului. ca simon caludiu are afaceri cu bogdan patrusel pe care il protejeaza,puteti sa il urmariti si sa vedeti ca aproape zilnic se inatalnesc.. puiu marcel este la politia de frontiera si acopera unele persoane care fac trafic de droguri..cereti realizarile lui pe anul trecut si o sa vedeti ca numai simpli copii sunt urmariti de catre el iar prietenii lui sunt curati ca lacrima! nu vreau sa intelegeti gresit ca i-au apararea cuiva. nici una din gasti nu e vinovata,singurii vinovati sunt politisti care ii protejeaza ! daca politia nu i-ar proteja aceste incidente nu s-ar intampla!
Publicat la: 13 ianuarie 2009 de catre: eu`
sa nu uitam ca nici madar nu e usa de biserica si bataia a inceput de la simon si ciceu. simon a sunat smecheri sa vina da si eugen a sunat baieti sa vina si sau asteptat intre ei si razvan a mers cu rugbisti acolo si fetilele nau avut curaju sa sara numa dupa ce au plecat rugbisti atuncea au sarit pe madar cu cablu de trectare da sa nu uitam ca eugen a ulrat ca o fetita sunatil pe japo sa vina japo....
Publicat la: 13 ianuarie 2009 de catre: cortez
daca tot vb de eugen,el nici nu a fost acolo cand a inceput scandalu.....au fost doar 4 iar razvan a venit impreuna cu 15 dupa el (baiza,doru,sima si rugbysti)cu lanturi,spreyuri si nu au avut curaju sa sara la scandal. buza a incercat sa aplaneze scandalu si smekeru de baiza la lovit si atunci baiza a luat-o de a cazut jos dintr-o palma si razvan a zburat in gard(papagalilor nu va laudati sefi ca numai gura e de voi si ei)..... nu mai vb prosti
Publicat la: 14 ianuarie 2009 de catre: anonim
ESCO ESCO ESCO tu vorbesti ma??? lumea stie cine esti si daca nu le spun eu ma, esti un infractor de doi lei care a stat in puscarie 7 ani pentru furt si vatamare corporala, nu iti e rusine ma? tu vorbesti de droguri? esti un drogat si jumatate si faci parte din gasca lui JAPO, Ioana saraca ii e rusine de tine ma! ESCO (...) (moderat) (RECIDIVIST IMPLICAT IN SCANDALUL DE SAMBATA SEARAM PROTAGONISTUL PRINCIPAL) de unde credeti voi cititorilor ca stie el toate astea! A iesit din puscarie in iunie sau iulie anul trecut si s-a aliat cu cei care i-au oferit bani si care s-au oferit sa ii acopere spatele bodyguarzii de la cazino Milion! Si tu vorbesti de politisti? stim cu totii ca si tu cunosti cativa! de ce nu spui drept de la cine a inceput scandalul ESCO, mai zici ca lumea nu are curaj sa recunoasca? mai zici ca nu au sange in vene? da tu ai ma? de ce nu spui ca ai venit sa iti aperi prietenul Raul C. patronul fostului YAMI YAM? de ce nu spui ca tu ai dat cu masina in taxiul cu care au plecat cei implicati in scandal??? da aici detalii si fii barbat si recunoaste!!!
Publicat la: 14 ianuarie 2009 de catre: unu
de cand sa bagat si shugar in brigada lui japo???eu stiu ca el nu era cu ei ....nu o sa ajunga departe cu baieti ca deiu,soby,eugen,david...cel mai sigur la ...
Publicat la: 15 ianuarie 2009 de catre: jupanul
Majoritatea celor care au fost smecheri abia au ce sa manance sau au ajuns vai de ei. Exemple. Adi S(...), dat in urmarire, Ovidocu, abia are ce sa manance, Rami, la cimitir, Oiegasi, Cioma si Lica, au facut un stagiu in penitenciarul Gherla si Satu Mare, Buteanu, abia are dupa ce sa bea apa, se zvoneste ca prin puscarie le dadea la (...) (moderat) toti baietii slabi de inger, Zoli K(...) a aparut la din dragoste si acu umbla cu minore, dar exista si exemple de cealalta parte, Nelu C(...) care e cel mai sus dintre toti. Terenuri. Case. Padure. Banu greu. Multi dintre cei care sunt azi pe val vor ajunge intr-o celula, si vor face dush o singura data pe saptamana. si in loc de o femeie isi vor da la (...) pana la loc comanda. Asa ca baieti cum spuneam mai invatati sa scrieti si sa va mearga mintea la alte combinatii, burse, contracte, etc. Dar trebuie sa si recunoastem, totusi de la coada vacii la inginerii financiare e mare pasul.
Zoli K e Zoli Kiss iar Nelu c. e Nelu Coman.
Publicat la: 17 ianuarie 2009 de catre: ALA FARA TRUPA
AS DORI O REACTUALIZARE: SCANDALUL A INCEPUT ANTERIOR INTRE RAUL CICEU SI SIMON CARECRED CACI ERA CU MADAR , DAR NU SUNT SIGUR, RAUL CICEU(PATRON LA PIZERIA LIBERTY) VAR PRIMAR CU CIPRI CICEU(PATRON CARDINALS) CARE AR FI SI CEVA RUDENIE CU JAPO, SIMON IAR FI RUPTA MAXILARUL, CICA LAU BATUT RAU DE TOT SI NECESITA OPERATIE,. VARUL LUI RAUL ,CIPRI SAR FI DUS SAI CAUTE CU TRUPA LUI JAPONEZU ( EUGEN,DEIU,BUZA,DRAGOMIR,MICUTZU SI CATIVA NEGRESTENI ) PE AGRESORI. I-AU PRINS LA ATOS SI AICEA A INCEPUT DEZNODAMANTUL PE CARE IL COMENTEAZA TOATA LUMEA. SE AUDE CA SI UNUL DIN CEI IMPLICATI DRAGOMIR(UN ALT COPIL PROBLEMA , CARE SE STIE CA E NEPOTUL LUI ZOLI CALU) IN STARE AVANSATA DE EBRIETATE SI COCAINAT L-AR FI URMARIT CU MASINA PERSONALA, UN MERCEDES,PE RAZVAN SI AR FI LOVITA TAXIUL IN CARE ACESTA SE AFLA.
Publicat la: 18 ianuarie 2009 de catre: corina
Dragomir e cumnatul lui Zoli Calu, nu nepotul lui. e Fratele Ioanei.

Etichete: , , , , ,

joi, 15 ianuarie 2009

Interlopi de Baia Mare, episodul II: Bătaia de la vulcanizare

În 8 august telenovela continuă. Se pare ca Pătruşel îl aşteaptă pe Japo tatăl la scara blocului şi il taie la gât cu o sabie. În timp ce Japo işi trata rănile, Man Teodor si cu David Arthur îi interceptează pe Pătru şi Răzvan la vulcanizarea de la ieşirea spre Baia Sprie. Au loc ceva tamponări şi o luptă cu săbii şi pistol.

eMaramureş:
IPJ Maramures a precizat Arthur David, fost vicecampion national de box categoria grea, prcum si amicul sau Teodor Man (25 ani), retinuti pentru 24 de ore dupa ce au batut doi tineri pe strada Vasile Lucaciu din centrul vechi Baia Mare, au fost prezentati la instanta cu propunere de arestare preventiva pentru 29 de zile. Instanta a decis insa ca suspectii pot fi cercetati in stare de libertate.

Man si David au obligatia de a nu parasi tara. Mai mult, in urma analizarii dosarului intocmit, politistii si procurorii din cadrul Parchetului de pe langa Tribunalul Maramures a fost schimbata incadrarea juridica a faptei. Astfel, din vatamare corporala grava, Teodor Man si Arthur David vor fi cercetati pentru comiterea infractiunii de tentativa la omor calificat.

Cei doi baimareni, impreuna cu o persoana ramasa inca neidentificata, i-au batut pe fratii Bogdan si Razvan P. pe strada Vasile Lucaciu in data de 8 august.
Comentarii de pe eMaramureş:
Publicat la: 23 august 2008 de catre: silviu
si cand te gandesti ca totul a pornit de la o dedicatie ......(14/15 iunie), cei care au fost acolo stiu treaba asta- japo, fius-o, patru, grasu, teo si alti interlopi care acum sunt sclavii unei persoane influente, pt. ca altfel nu si-ar permite sa faca astfel de lucruri, de care doar judecatorii nu sunt ingrijorati dupa cum se vede........interesant de vazut care va fi deznodamantul acestei situatii scapate de sub control
Publicat la: 29 august 2008 de catre: Pop Gheorghe
Cum putet-ti spune ca un sportiv care a fost campion national de 4 ori este fost vicecampion?Cum este posibil ca sa scrieti ca Arthur David este acuzat de tentativa la omor cand Arthur David nu a folosit nici o arma alba?Arthur David nu s a folosit decat de maini pentru a se apara de furia lui Razvan P.!Dupa ce s a napustit asupra lui David acest Razvan a mers la doctorul legist pentru a si scoate zile de spitalizare neavand nimic nu a putut optine decat 6-8 zile!Aceste 6-8 la zile se inclund la tentativa la omor?Nu va este rusine sa da ti informa ti false si sa induce ti in eroare lumea?Rusinica
Publicat la: 5 septembrie 2008 de catre: anonim
ce-ar fi putut face un campion national la box si unul la atletism in fata unui PISTOL.... asta nu stie nimeni, nu? sau ce-ar fi putut face cand inainte cu 10 min bogdan i-a bagat cutitu in gat la japo si teo i-a salvat viata, asta cine mai stie? dar ca teo are urma de glont la cap, stie cineva? bogdan si cu razvan au premeditat totul... cine nu stie cum s-au intamplat lucrurile sa nu mai vorbeasca.... si ... ce lume interlopaaa?? inseamna ca n-ati vazut adevaratii interlopi ce fac... oricum daca ati sti mai multe v-ati da seama care sunt vinovati... pacat ca cei care intradevar stiu totul, cei care "fac dreptate", adica judecatorii, NU VOR sa vada adevarul...
Publicat la: 6 septembrie 2008 de catre: un copil
Toata lumea zice ca Patru nu si poate misca nici degetele dar pistoale poate sa tina in mana si sa ocheasca spre David si Teo!Arthur n a facut nimic doar s a aparat cu mainile si picioarele nu a folosit pistoale si sabi,de ce la ti inchis?Rog toata politia si justitia sa investigheze mai bine acest caz si sa l scoata afara pe David Arthur!Domni ziaristi termina ti cu minciunile!
Publicat la: 13 septembrie 2008 de catre: xxx
Da cand la omarat pe tigan inpreuna cu Dusa si atunci a scapat la puscarie cu tine
În ultimul comentariu e vorba de un eveniment mai vechi când David împreună cu Duşa, fost boxer de performanţă şi el şi cu Bogdan Bota au bătut un om care a decedat în urma loviturilor. Duşa a fost găsit vinovat dar a reuşit să fugă din ţară. Ceilalţi au primit pedepse cu suspendare.

Etichete: , , ,

miercuri, 14 ianuarie 2009

Interlopi de Baia Mare, episodul I: Crenguţa & Lumiere

Din câte se pare aici a început totul. Se intimpla in 14-15 iunie 2008.

Din Cancan:
Invitata sa cante la o petrecere de smecheri din Baia Mare, organizata de Patru, cunoscut interlop din zona, cantareata Anda Adam s-a trezit prinsa intr-un conflict cu care n-avea nimic de-a face. La restaurantul Crenguta, unde Anda i-a distrat pe interlopii de frunte ai Maramuresului, spiritele s-au incins pentru ca un invitat si-a parcat masina intr-un loc rezervat altcuiva. Drept pedeapsa, omului i-au fost taiate cauciucurile la masina lui nou-nouta si foarte scumpa. Desi scandalul era pe punctul de a izbucni, ca sa nu distruga petrecerea sefului, oamenii s-au linistit. Totusi, lucrurile n-au ramas nerezolvate. A doua zi dimineata, intr-un alt local din Baia Mare, la restaurantul de lux Lumier si, culmea, tot in prezenta Andei Adam care lua masa, barbatul ale carui cauciucuri au fost taiate s-a intalnit cu Patru, ca sa se razbune. Cei doi au inceput sa se ameninte, s-au ridicat de la masa si, in momentul in care dadeau sa iasa din local, Patru a fost injunghiat.
Comentarii Cancan:
scris de japo
00:47, 07-08-2008
degeaba puteti sa il asteptati mult si si bine pe fostul "mare smecher patru" ca nu o sa mai apara. La nici 20 ani sa fiu cel mai smecher din orass...Poi ce o crezut bogdan ca dupa ce tati ii plateste 17 miare sa o aduca pe anda adam taie jantele la masina fara sa pateasca nimic??
De pe eMaramures
Un tanar din Baia Mare, care la sfarsitul saptamanii a vrut sa isi sarbatoreasca ziua de nastere impreuna cu prietenii, a avut parte de o petrecere de pomina, pentru ca atat el, cat si invitatii sai s-au luat la bataie si au ajuns la spital. Cheful a fost organizat intr-un local din Baia Mare in weekend, insa politia a mediatizat cazul abia in cursul zilei de azi, 19 iunie. Despre o bataie generala la sfarsitul saptamanii intr-un local baimarean au circulat insa zvonuri, potrivit carora la ea ar fi participat inclusiv persoane din lumea interlopa.

Scandalul a avut loc in noaptea de 14 spre15 iunie. Politia a aratat, prin biroul de presa, ca Bogdan P. si-a invitat mai multi prieteni si cunoscuti la un local pentru a sarbatori impreuna. In jurul orei 03.30 intre Razvan P. si Adrian Vasile P. a izbucnit o cearta, care a degenerat in violente. Pentru aplanarea conflictului, au intervenit sarbatoritul, Bogdan P., si doi prieteni ai acestuia, Teodor M. si Dan D..

Acestia nu au reusit sa ii desparta insa pe batausi, astfel incat scandalul a continuat, e drept, in afara localului. Potrivit unor informatii neoficiale, primul episod al bataii s-a inregistrat la un local din centrul vechi al municipiului Baia Mare, sursele indicand restaurantul Lumiere.

Dupa ce si-au carat pumni si palme, scandalagii au continuat luptele la un alt restaurant din Baia Mare. Acolo, Adrian Vasile P. i-a aplicat lui Bogdan P. mai multe lovituri, ranind-l. Politia a precizat ca sarbatoritul a fost atacat cu ”un corp taietor”, in urma loviturilor primite acesta suferind leziuni la nivelul ambelor brate.

Victima a fost internata la spital unde i-au fost acordate ingrijiri medicale. Medicul legist a stabilit ca pentru vindecarea leziunilor suferite tanarul are nevoie de 50-55 zile de ingrijire medicala cu precizarea ca i-a fost pusa viata in pericol. Politistii continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunilor de vatamare corporala grava si incaierare.
Comentarii pe eMaramures:
Publicat la: 19 iunie 2008 de catre: alex
... cate scandaluri a facut mai in toate cluburile din bm? in pasha s-a luat de toti copii de la ukro ca nu s-a mai vrut ca ei sa fie la intrare, a trebuit sa ii ameninte hotico sa se calmeze treburile...in franta ce au facut? au intrat peste toti romani si le-au dat japca cu sigheteanul iocar. de ce vb numai prosti.....cand au avut probleme cu albanezi in franta nu tatal lui adisor (japonezu) s-a bagat ptr ei sa nu ii omoare? razvan de ce i-a spart q7 la japonezu? ...
Publicat la: 22 iunie 2008 de catre: xxxx
dupa cat rau a facut la lume si amenintari de moarte la femei pe franta sa nu uite ca vremurile alea nu se uita raman in memorie nu se pot sterge. bine a facut cine ia facuto bravo baiatu ....18 ani .... si lasati atata smicherie ca pana la urma cadeti jos.
Legendă:
  • Patru, Bogdan P - Bogdan Pătruşel
  • Răzvan P - Răzvan Popdan
  • Japo, Adrian Vasile P - Adrian Vasile Pop
  • Teodor M, Teo - Teodor Man
P.S. Articolele si comentariile sunt luate direct de pe siteurile menţionate aşa că agramatismele nu-mi aparţin.

Etichete: , , , ,

luni, 12 ianuarie 2009

Bătaia continuă

Interlopii băimăreni se caftesc în continuare prin reprezentanţi. Ultimul episod la Athos. Eroii aceiaşi: Eugen, Bogdan Bota & Company. Bătuţii aceiaşi şi ei: prietenii lui Bogdan Pătruşel. Poliţia, apărută ca în filmele cu Piedone, la finalul acţiunii. Mă uimeşte în continuare lipsa de reacţie a mediei, în afară de eMaramures şi de Ciprian Dragoş, nimeni nu a mai prezentat evenimentele în afara comunicatelor şi la adevărata lor amploare.

În toată lupta asta pentru câştigarea supremaţiei interlope în oraş, marele Japo a făcut cea mai deşteaptă mişcare mizând pe boxeri. Aştept continuarea.

Update: Şi aşa cum era de aşteptat, poliţia a dat un comunicat sec în care anunţă cu naivitate ca patru băieţi au fost bătuţi de doi, care vor fi şi cercetaţi, bla bla bla. Adică treaba e clară iar ancheta terminată.

Etichete: , , ,