Băimăreni

- am fost ş-om fi -

vineri, 29 aprilie 2011

Cu capul în nori


P.S. Dacă eşti tentat să spuni că tanti venea din partea cealaltă şi n-a văzut la timp anunţurile, mai era un anunţ şi pe interiorul uşii.

Etichete:

miercuri, 27 aprilie 2011

Electorale

A început scurta şi inutila campanie electorală pentru Primăria Baia Mare. Candidaţii au scornit după minţile lor slogane jenibile şi fără conţinut:

Cătălin Cherecheş - "primarul care pune suflet" - corect era primarul care cumpără suflete sau primarul care pune suflet în bani
Vasile Vlaşin - "o campanie curată pentru un oraş curat" - nea Vasile, ce n-ai înteţes tu e că nu poţi face campanie curată cu oameni murdari
Mircea Dolha - "ştie, vrea , poate" - şi atunci de ce n-a făcut nimic până acum?
Mihai Pătraşcu - "ştiu azi ce contează mâine" - te-ai trezit târziu, ar fi trebuit să ştii ieri ce contează azi

Etichete: , , , , ,

marți, 19 aprilie 2011

Porc avem, coteţ ne trebe

Avem cantindaţi la mult râvnita primărie băimăreană:

Catalin Chereches (USL)
Mihai Patrascu (PDL)
Doru Dancus (PNTCD)
Mircea Dolha (independent)
Petru Tomoioaga (PV)
Vasile Vlasin (independent)
Ciprian Vasile Chereches (PRM)

Încep topul de la coada. Candidatul PRM cred că a intrat în competiţie doar fiindcă îl cheamă ca pe deputatul independento-psdisto-pnlisto-pcisto-udemerist şi nutreşte speranţa că lumea îi va confunda. Verdele nu cred că speră la mai multe voturi decât cele de pe scara în care locuieşte. El şi cu peremistul vor împărţi clar ultimele poziţii. Chiar nu îmi dau seama de ce s-au mai deranjat.

PNTCD-ul s-a mai făcut odată de râs lansând doi candidaţi într-o săptămână, pe ilustrul Ioan Mureşan şi ceva mai târziu pe Doru Dăncuş. Cred că cei doi oameni care mai votează PNTCD-ul din Baia Mare n-au fost hotărâţi şi de aceea fiecare a mers cu candidatul propriu. A rămas Dăncuş. Dacă prin absurd ar ieşi primar, apoi sigur o ţinem tot într-un joc şi-o voie bună că scenă are, ansamblu are, bani de un mic şi o bere ne dă primarul din Ulmeni.

Mihai Pătraşcu a intrat doar ca să nu stea acasă. Cu un deficit maxim de imagine şi aflat pe toboganul increderii, PDL-ul l-a ales pe post de miel la "tăiere".

Vasile Vlaşin s-a supărat că nu l-au ales PDLiştii pe el şi şi-a băgat picioarele în doctrină candidând independent. La fel de independent va şi ieşi din cursă. Încă duce în spate scandalurile trecutului. Programul lui electoral a fost că a adus câţiva ambasadori, a dat noroc cu ei, a pus pozele pe site-urile de socializare şi uite cum am scăpat oraşul de probleme.

Finaliştii cred eu că vor fi Cătălin Cherecheş şi Mircea Dolha departajaţi doar de numărul de băimăreni pe care vor reuşi să-i păcălească.

Cherecheş şi-a pregătit bine campania, mergând pe aceeaşi linie ca la parlamentare doar că a schimbat ţiganii cu pensionari. A mai cumpărat vin pentru Paşte la biserici ca să-l ajute Domnul şi preoţii care vor trâmbiţa vestea şi s-a asigurat că nu face niciun pas fără a fi filmat şi răsfilmat. Coerenţa programului, capacitatea lui de a conduce instituţii sau instabilitatea politică nu mai au nici o importanţă. Important e să ajungă el în cât mai multe case până la alegeri. E candidatul care a ascultat băimăreanul şi în mod mai mult ca sigur şi băimăpreanul l-a ascultat şi văzut pe el mult mai mult decât era necesar. Cum l-a desemnatUSL-ul ca şi reprezentant al lor deşi îl dăduseră afară de curând, e de cascadorii râsului: având de ales între Matei, Tătaru, Barbul şi Bota, a ieşit Cherecheş. C-aşa-i în tenis.

Mircea Dolha e tipul jucătorului bun dar pe care nu îl vede nimeni. Profilul veşnicului învins. E cel mai comic dintre toţi şi are programul pentru Baia Mare cel puţin fel de solid ca al celorlalţi, adică lipsă. Nu ştiu dacă i-au mai rămas biserici cărora să le dea vinul sau pensionari nemângâiaţi de contracandidatul Cherecheş aşa că trebuie să găsească repede o cale de sensibilizare a electoratului altfel va pierde în faţa abilului şi mult mai flexibilului politic Cătălin.

Oricum ar ieşi, noi pierdem. Fără programe consistente, fără realizări certe, cu mult prea multe facultaţi particulare în dreptul studiilor, candidaţii la Primăria Baia Mare nu au ce să aducă nou unui oraş epuizat de poluare şi izolare. Mulţi candidaţi, multe forme fără fond. Mulţi feciori care nu s-au putut încă aşeza la casa lor, nefiind în stare să-şi întemeieze o familie dar care cred că vor scoate un oraş din criză. Cu pomana şi promisiunea nu faci mare brânză în administraţia locală iar ei ştiu cu toţii lucrul ăsta. Dar ne cred încă o dată suficient de proşti sau plictisiţi încât să le acordăm încrederea oarbă.

Etichete: , ,

luni, 18 aprilie 2011

Plan de criză

Am crezut ca odată cu înfrângerea în faţa ultimei clasate, s-a atins maximul penibilului în handbalul masculin băimărean. Formaţia noastră "fanion", şi renumele e pe deplin meritat fiindcă asta au ajuns, nişte fanioane statice, a ajuns la un minim istoric. Cu jucători talentaţi, cu o pepinieră de excepţie suntem carne de tun pentru oricine. Spiritul a fost dus în derizoriu de lipsa banilor. Şi când credeam că nu se poate mai rău, vine un vecin de tribună şi-mi spune "Stai frate şi nu te necăji că planul e altul. Înfrângerea e programată dinainte fiindcă de la anul or sa pice 4 formaţii din prima ligă, aşa că oricum picăm. Dar inteligenţii noştri conducători au făcut planurile aşa încât să cădem anul ăsta, iar la anul, când toţi ceilalţi or să cadă, noi promovăm revigoraţi şi reîncărcaţi".

No ăsta da plan de redresare. Le-o tragem şi smecherilor de la federaţie care ne vor răul, şi adversarilor şi spectatorilor şi tuturor.

Dacă asta e strategia, bine era să ne spună şi nouă, fraierilor din tribune, ca să nu încurajăm ca pinguinii o cauză pierdută.

Bravo Minaur !

Etichete:

vineri, 15 aprilie 2011

Ţara lui Papură Vodă, procurorii lui Peşte Prăjit

Cu vreo doua zile în urmă am putut vedea o nouă demonstraţie de forţa interlopă dintr-un cazinou sătmărean unde doi cunoscuţi "oameni de bine" din localitate, Cristian Fusle şi Nicu Fusle au bătut crunt omul ce încerca să asigure ordinea în local. Motivele bătăii sunt din ciclul bancului cu ursul şi şapca, adică omul cred că oricum lua bătaie până la urmă fiindca la mijloc e vorba de influenţă şi taxe de protecţie. Nici decizia procurorilor de a-i cerceta în libertate pe agresori nu mai surprinde decât dacă eşti nou sosit în România. Nu i-au dat decât vreo 30 de lovituri majoritatea la figura deci nu reprezintă pericol social. Plusând în penibil, avocatul interlopilor spune ca clienţii lui au leziuni craniene (de la capetele în gură aplicate) şi pot fi considerate la rândul lor victime.

Nu pot să nu mă întreb ce ar spune procurorul care i-a eliberat pe vagabonzi şau avocatul care-i apără dacă ar lua-o în freză la modul la care a fost batută victima. I-ar mai considera atunci modele sociale?

Etichete: , , ,

miercuri, 13 aprilie 2011

Lasăru lor vs lasăru nostru

În filmuleţul de jos e o demonstraţie a armatei americane care aprinde cu ajutorul unei arme cu laser o barcă. Se pare că de prin anii '70 ei experimentează armele cu laser.

Noi ne-am menajat în toţi aceşti ani fiindcă putem obţine uşor asemenea performanţe folosind o lupă gigantică şi soarele. Astfel, dintr-un şut am economisit atâta amar de vreme şi bani putându-ne concentra pe problemele adevărate şi dezvoltarea durabilă a ţării .


Învăţământ de înaltă performanţă

Care e soluţia când ai în clasă oligofreni ca cei din film? Cât din vină aparţine profesorului pentru că nu are o personalitate care să-i permită să se impună?

Etichete: ,

joi, 7 aprilie 2011

Totuşi, unde sunt băimărenii?


Ieri o echipă a oraşului nostru s-a aflat în faţa unei performanţe uriaşe. Explorări Baia Mare avea ocazia de a elimina campioana României la volei şi a se califica în finala campionatului. Am fost la meci dar nici acum nu-mi dau seama cum de am câştigat. Constănţenii păreau mai buni, controlau jocul şi totul curgea împotriva noastră. Publicul, atâta cât a fost, şi-a făcut datoria în totalitate: a pus presiune pe arbitri, a destabilizat echilibrul oaspeţilor şi şi-a înfrânat înjurăturile cât de mult a putut la greşelile alor noştri. Şi acuma ajung şi la chestiunea care doare.

Nu sunt mare amator de volei dar am mers la meci din convingerea că e unul din momentele în care oraşul, prin una din echipele sale, are nevoie de mine. Am plecat de la sală cu satisfacţia victoriei şi cu amăreala că nu o merităm.


Ştiu că suntem în jur de 130 000 de băimăreni dintre care peste 10 000 sunt studenţi. Polivalenta băimăreană are vreo 2500 de locuri. Ieri la ora 5 la sală erau cam 7-800. Mall-ul era aproape gol, deci acolo nu erau. Cluburile nu erau deschise iar de prin baruri nu cred ca s-adună mai mult de câteva sute. Teatru nu avea program, Biblioteca Judeţeană era cu siguranţă goală şi nici de vreo altă manifestare cât de cât de amploare nu am ştiinţă. Atunci unde dracu sunt băimărenii? Ce îi mai poate scoate din case în afară de ţigănia numită Sărbătoarea Castanelor şi reducerile de la Kaufland? Am redus sportul doar la împinsul semenilor prin magazine şi căratul baxurilor de ulei ieftinit?

Recensământul a arătat că în Baia Mare sunt 130 000 de oameni dar oare pe câţi dintre ei poate acest oraş conta cu adevărat?

miercuri, 6 aprilie 2011

Aer mai curat

De ieri în Baia Mare aerul este ceva mai curat. 21 de persoane care "făceau Franţa" au fost reţinute. Puteţi vedea pe filmările de pe emaramures.ro câteva vile de-ale traficanţilor ca să vă daţi seama cât de greu o duceau. Au strigat ei că nu-s vinovaţi dar în faţa mascaţilor nu prea le-a mers. Desigur că mai este multă curăţenie de făcut. Parcarea de la Maramureşul e încă plină de bişniţari nederanjaţi. Şi pe ăştia cu Franţa i-au suportat autorităţile zeci de ani, că numai cine n-a vrut n-a ştiut cu ce se ocupă. E bine că se începe de undeva. Au fost lăsaţi mult prea mult să producă şi bişniţarii deieri sunt azi prosperi oameni de afaceri şi dezvoltatori imobiliari de frunte.

Chiar dacă Romplumbul lasă fum negru peste Baia Mare şi combinatul Phoenix produce in continuare, azi aerul era mai respirabil pe străzile din Baia Mare.

Etichete: , ,

luni, 4 aprilie 2011

:)

O tânără la spovedanie:
- Părinte, eu… ăăă….
- Ştiu, fiica mea ce ai făcut, că suntem prieteni pe facebook, am văzut poze, am citit ce ai scris pe wall … mi-a fost îndeajuns!
- Şi ce trebuie să fac ca să fiu iertată, părinte?
- Să dai like la 10 mănăstiri.

vineri, 1 aprilie 2011

Pintea recidivus

Scriam cu luni în urmă de un fărtat de pe meleaguri băimărene că a fost prins traficând droguri pe la Sibiu. Şi presa locala scria la fel. Ceea ce însă nu spuneau ei, e că feciorul era al directoarei spitalului TBC Sorina Pintea. Eu v-am spus şi asta.

Mama grijulie a plătit câteva sute de milioane cauţiune iar fiul rătăcitor a răsplătit-o continuând traficul. Aseară a fost prins din nou cu pastilele în apartament semn că nu şi-a asumat lecţia. Ca o mamă bună îl va apăra şi-l va scoate în continuare, iar el ca un fiu neascultător va continua s-o rănească tot de atâtea ori.

Etichete: ,