Pe marginea vorbei (3)

"Eu nu fur biruinţa." (Alexandru cel Mare)

Aceste cuvinte par să fi fost spuse de Alexandru înaintea bătăliei de la Arbela (331 î.Cr.) când i s-a propus să atace marea armată persană a lui Darius în timpul nopţii pentru a avea mai multe şanse. Alexandru a refuzat, astfel incât lupta s-a dus a doua zi când armata lui, formată din 47000 de soldati i-a învins pe persani a căror oştire număra cel mai probabil în jur de 100000 de oameni.

Am ajuns să trăim vremuri în care furatul biruinţei a devenit o virtute. A trăi condus de demnitate şi onoare e aproape imposibil într-o epocă ce promovează prostituţia spiritului şi a trupului. Rating fac adulterul, uşuritatea morală şi oligofrenia. Banii ţin loc de coeficient de inteligenţă iar muşchii de creier. Trădarea e un mod de viaţă. Proastele clasei au ajuns domnişoare de onoare ale societăţii, lipite de valutişti, interlopi sau alte scursuri potente financiar. Scurtăturile bat drumul cinstit, societate căreia pare să-i pese prea puţin de faptul că sub silicoane e de fapt un mare gol. Sadoveanu e cunoscut ca nume de clan mai degrabă ca scriitor iar Cămătaru şi-a schimbat sensul din "cel care dă goluri pentru naţională" în "escroc ocrotit de lege". E mult mai uşor să treci prin şcoală copiind, prin facultate lipsind, ca mai apoi să aibă tătuca grijă să-ţi afle un business de succes sau un loc lipsit de griji prin ceva instutuţie de stat halitoare de bani. E mult mai simplu să câştigi licitaţii cumpărând mai întîi pe cine trebuie. E mai lesne să ajungi ministru pupând şi lingând decât învăţând pe brânci. Băieţii deştepţi nu mai sunt cei care studiază mai mult ci ăia care ştiu specula la maxim momentul.

Mi-e că ne vom trezi într-o bună zi, vom privi în jur şi ne vom mira de mulţimea de proşti care se află deasupra noastră. Şi nici n-om mai putea face nimic ca să-i punem la locurile lor.