Băimăreni

- am fost ş-om fi -

marți, 8 noiembrie 2011

SPA si rugaciune

De-a lungul ultimilor ani mi-a fost dat sa vad tot felul de petarde aruncate de presa locala spre orbirea publicului naiv şi însetat de ştiri fără consistenţă. Contează mai puţin că şansele de realizare sunt din start infime sau că din aberaţiile anunţate nu s-a ales nimic, principalul e efectul imediat asupra cititorului şi ocuparea spaţiului publicistic.

O vreme a fost tunelul pe sub Gutin, apoi bazin olimpic de polo în Baia Mare sau terenul de golf de j'de milioane de la Ocna Sugatag. Mai recentă e inepţia cu redeschiderea minelor. Ultima şi cel mai probabil nu cea din urmă, e un aqua parc de 3.6 milioane de euro ce s-ar construi lângă Mănăstirea de la Moisei. Sigur că aici efectul ştirii e maxim în primul rând prin alăturarea ideilor de relaxare în slip şi evlavie care oricum le-ai combina, nu se-mbucă logic deloc. Nu spun că în ciudatele vremuri pe care le trăim ar fi imposibilă o asemenea construcţie sau că în ţara care de trei ori pe an nu găseşte 100 000 de dolari ca să transmită meciurile unui campion mondial de-al său nu s-ar găsi cineva suficient de exaltat încât să dea milioane de euro ca să ne putem scălda după slujbe, dar şansele sunt mai mici ca preţurile din Center. Haideţi măi fraţilor să începem să şi gândim înainte de a emite fiindcă altfel riscăm să ne aplatizăm de tot circumvoluţiunile creierelor.

1 comentarii:

La 8 noiembrie 2011 la 13:15 , Blogger Suflet de curva a spus...

Gandesti preeeeaaa mult. Oricum nu rezolvi nimic.
Cu drag.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire