Drumul scurt de la lăutărie la ţigănie

A fost demonstrat în noaptea de revelion de Mircea Dinescu şi încercarea lui de a promova autenticitatea. A ieşit un dezastru greu de privit, având în prim plan nişte persoane defavorizate, care şi-au chinuit amarnic amărâtele de instrumente. O armată de anonimi ştirbi şi nespălaţi de zile bune care dădea jalnic pe lângă bucatele sofisticate pregătite cu mare fast. Melodiile lor aduceau mai degraba a repertoriu de puşcărie şi mahala decât a lăutărie. Nu ştiu ce bună dispoziţie sau chef îţi poate stărni unul cu jumătate de dantură validă zbierând :"Pe tata am omorât/Pe mama am omorât", sau "Baba fuge prin cucuta/11, 12, 13, 14/Moşul după ea s-o ..../La televizor".

Ce m-a mirat mai tare decât tristul spectacol a fost docilitatea moroşanului iubitor de folclor autentic Grigore Leşe, care dacă de regulă nu se sfieşte să critice aspru orice derapaj de la originalitate, acum a intrat în show făcându-se că nu pricepe penibilul de situaţie. A stat săracu p'acolo priponit şi stingher şi din când în când mai intra în hora încercând să ghicească versurile. A avut curajul să-i critice pe Hruşcă, Ionuţ Fulea, Narcisa Suciu sau Tudor Gheorghe dar a fost mut când era mai mare nevoie de el.

Peste vreo două zile, l-am văzut pe TVR pe Fărămiţă Lambru într-un recital de muzică lăutărească adevărată şi mi s-a făcut şi mai milă de ceata lui Dinescu.