Băimăreni

- am fost ş-om fi -

joi, 30 iunie 2011

Interlopi de Baia Mare (VIII): Pe ape şi mai tulburi

Spuneam într-un comentariu mai vechi că după arestarea lui Japo e doar o problemă de timp până apele subterane ale Băii Mari se vor tulbura din nou. Din păcate, am avut dreptate. În loc să-şi clarifice rivalităţile în justiţie, băieţii s-au luat la bătaie sub tăcerea mass mediei şi lipsa de deranj a organelor care ar trebui să asigure liniştea şi ordinea. Doar Ziarmm.ro a prezentat incidentele. Restul e tăcere, vorba filmului.

Bocşan, rămas fără o parte din ureche după altercaţia de la Crenguţa, şi-a strâns tovarăşii şi a trecut în ofensivă. Rezultatul, 3 bătăi, un internat în spital cu fracturi (Buză), unul tăiat (Flaviu) şi contuzii cât încape. Vocea tribunei spune că Buză a fost atacat mişeleşte, din spate cu o bâtă în timp ce atenţia i-a fost distrasă de o falsă încercare de reconciliere.

Peste toate astea, şi-a făcut reapariţia în oraş şi Bogdan Pătruşel (Pătru) şi şi-a făcut-o chiar în forţă, în faţa clubului Athos, printr-o bătaie parte în parte cu Soby, cel care îl acuzase pe vremea "exilului" că şi-a trimis locotenenţii din Oradea să-l bată. A câştigat Pătru şi de data asta, intervenţia celor din jur scutindu-l pe Soby de alte picioare în cap suplimentare.

Etichete: , , ,

miercuri, 29 iunie 2011

Stres sau prostie crasă

L-am văzut ieri la TV pe ministrul Educaţiei, Daniel Funeriu, cel care prin virtutea funcţiei ar trebui să fie un exemplu de coerenţă şi luciditate, cum şi-a dat cu stângul în dreptul în mod repetat. Nu ştiu dacă a fost vorba de stres acumulat sau pur şi simplu şi-a atins limitele. Dovedindu-se uns deja cu alifiile specifice politicii de Dâmboviţa, a dus penibilul la maxim şi în loc să meargă să se culce, a aberat în explicaţii haioase cum că a spus Parlamentului că substantivul coleg are genul neutru gândindu-se de fapt la substantivul cadru, sau că i-a spus lui Radu Moraru domnule Turcescu fiindcă la ora aia se gândea că e la B1.

Acesta a fost ieri Ministrul Educaţiei, vârful aisbergului din educaţia românească. Nici nu vreau să mă găndesc ce e la bază.

Etichete: ,

vineri, 24 iunie 2011

Greu la deal cu boi prea mulţi

Se apropie alegeri pe malurile Săsarului şi aerul parcă e tot mai greu. Sărăcie prin pieţe, sărăcie şi în politica locală. Iar când n-ai, fabrici sau reeşapezi. Ne-au păcălit deja de atâtea ori încât par să ştie reţeta pe de rost. Pe posturile locale de televiziune pot fi văzute personaje aparent dezinteresate, care în mod total întâmplător sunt viitorii candidaţi, mâncate brusc de grijile ţăranilor, călcând greu prin baligi sau mângâind stângaci câte o vacuţă pricăjită. După ce vor fi desemnaţi, alegătorul naiv va exprima surprins pentru a zecea oară: "d'apoi bă, ăsta îi cela care mi-o mângăiet vaca amu vreo două săptămâni. Cumsăcade om. Trebe votat, doar ne-o zîs că suntem principala lui prioritate şi nu poate durni de grija noastră."

Etichete: ,

miercuri, 22 iunie 2011

Gunoaie

Zilele trecute au mai adus la mal nişte gunoaie de care trebuie să ne debarasăm cât de repede dacă vrem să avem cât de cât o direcţie şi-un sens.

Primul şi cel mai inutil e nefericitul care a violat şi ucis o fetiţa. Chiar nu înţeleg blândeţea legilor faţă de astfel de specimene. Când faptele sunt clare, nu cred că ar mai trebui să stea cineva la poveşti şi ca să nu ne facem noi păcate judecându-i, ar trebui trimişi cât mai rapid spre judecata divină.

Respectând zicala "e plin pământul de lichele cu talent", un profesor de la Facultatea de Ştiinţe Economice din Cluj dă note în schimbul sexului. La drept vorbind, la ce forme apetisante arata pe filmare, numai din obligaţie mai putem vorbi de sex în cazul lui. Ce folos diplomele studiile şi titlurile? Când eşti om de nimic, aşa rămâi.

Nu mai puţin prost se dovedeşte un şef de partid, Liciu pe numele lui care-şi bate nevasta în faţa camerelor de supraveghere şi mai apoi o şi reclamă pentru tulburarea folosinţei locuinţei. Un politician cu traseu clasic, cu bacalaureat dat târziu şi facultăţi la fără frecvenţă dar care are afaceri de succes ce-i compenseaza celelalte lipsuri. Un prost care doar atâta poate dar care este mai puţin prost decât cei care l-au votat.

Am clădit o societate bazată pe lipsa de caracterul şi profunzime iar acum începem să culegem roadele. Să ne fie de bine până ne-om trezi!

marți, 21 iunie 2011

Daca am plecat, Ardealule

Etichete: ,

miercuri, 15 iunie 2011

Sănătate

Clasificarea spitalelor din judeţul nostru arată dacă mai era nevoie că e cam vai de capul nostru:
Spitalul de Recuperare Borsa IV
Sp. Jud. de Urgenta"Dr.C-tin.Opris" Baia Mare III plan conf.
Spitalul de Boli Infectioase, Dermatovener. si Psihiatrie V
Spitalul de Pneumoftiziologie Baia Mare V
Spitalul Municipal Sighetu Marmatiei IV
Spitalul Orasenesc Viseul de Sus IV
Spitalul Orasenesc Targu Lapus IV plan conf.
Spitalul de Psihiatrie Cavnic V
SC Euromedica Hospital SA IV
SC Che Cosmedica srl V

joi, 9 iunie 2011

Patrotismul la beţie

Este ştiut şi demonstrat că naţionalismul nu se împacă cu globalizarea şi cu dorinţa finanţei mondiale de a face un talmeş balmeş din toate naţiunile. Se militează spre diluarea identităţii naţionale până la dispariţia ei. Ca nişte sclavi tăcuţi ce suntem, ne-am aliniat şi noi liniei trasate de cei mari şi încet încet ne-am pierdut din vlaga naţională, culorile drapelului au devenit tot mai pale, versurile imnului o pierdere inutilă de vreme, pentru că omul modern trebuie concentrat în jurul banului chiar dacă asta aduce cu sine superficialitate şi ignoranţa faţă de valorile fundamentale. Ne bazăm tot mai mult pe o societate unde răul nu mai este opus binelui ci este o alternativă la acesta iar ticăloşia a devenit un fel de a te descurca în viaţă, un grad de inteligenţă.

În condiţiile acestea, patriotismul are din ce în ce mai puţin loc de manifestare. Dacă încerci să-ţi aperi ţara, sau să promovezi o Românie profundă eşti ştampilat imediat cu eticheta extremist. Ne plângem din fotolii că ungurii vor să ne divizeze ţara şi analizăm din faţa grătarelor că Csibi Barna l-a spânzurat pe Avram Iancu dar nimeni nu e dispus să taie sfoara.

Şi din fumul dens de mici şi butoaiele de bere, se mai aude din când în când câte un glas turmentat "aşa-i românul ...", "noi suntem români/noi suntem aici pe veci stăpâni".

Etichete:

vineri, 3 iunie 2011

Avem cu cine



Ieri seară de la 6 jumate, orchestra Liceului de Artă a susţinut un concert de muzică clasică la ciuperca din Parcul Municipal. Lume puţină dar suficientă pentru a aprecia cum se cuvine un act cultural de exceptie. S-a mai confirmat o dată că în lipsa micului şi a berii, oamenii se ridică greu din pat. Oficialităţi puţine spre deloc, ceea ce cred eu că a dat o mai mare calitate evenimentului. De fapt, în afară de proaspătul primar, care n-a stat nici el foarte mult dar sper că destul ca să realizeze că de aici trebuie începută reconstrucţia oraşului, n-am mai văzut pe nimeni. Campania a trecut, până la următoarea mai este şi în plus prea multă cultură dintr-o dată le dăunează grav sănătăţii.

Etichete: , ,

miercuri, 1 iunie 2011

Choose your destiny !

Între atâtea ştiri contradictorii şi reclame îndreptate în realitate împotriva noastră, din când în când raţiunea mai răzbate ca o rază de soare prin cerul înnourat. O astfel de victorie a bunului simţ mi se pare comunicatul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii cu privire la riscul de cancer generat de folosirea telefoanelor mobile.

După mulţi ani în care vocile critice au fost stinse repede cu bani sau influenţă şi studiile serioase au fost îngropate de cele independente comandate şi plătite de companiile de telefonie mobilă, iată că în sfârşit se vine cu o concluzie clară care sintetizează concluziile tuturor studiilor existente în acest moment. Nu ştiu dacă nu este prea târziu şi daca mai este cineva lucid "la celălalt capăt", dacă nu cumva tehnologia ne-a ars tuturor circuitele care percep realitatea şi ne dădeau capacitatea de a reacţiona.

Aş vrea să văd crăpând aceşti mamuţi care dau cu generozitate minute din sănătatea noastră. Zilele trecute am ajuns, după câteva luni, la capătul unui conflict cu Vodafone şi am putut să-mi dau seama de lipsa de viaţă dintr-o astfel de companie. Inutil am încercat să stau de vorba cu o persoană care să asculte ce am de spus, am dat doar de roboţi sau papagali prostiţi de traininguri şi retraininguri. O mulţime de "soldaţi universali" aflaţi în luptă permanentă cu specia umană, cu sarcina clară de a o prinde în contracte cât mai scumpe şi pe termen cât mai lung fără posibilităţi de răzgândire. Apoi nu le mai rămâne decât să activeze softul de trimis sms-uri la întârzierile cu plata facturilor.

Degeaba ţi se spune o dată pe an că în Germania operatorii sunt obligaţi să-şi pună antenele la distanţă de şcoli şi grădiniţe sau o dată pe lună că în blocurile pe care se află astfel de antene migrenele sunt la ordinea zilei sau că albinele nu mai găsesc drumul către stup în preajma telefoanelor mobile sau ale antenelor, în van îşi bate gura săptămânal Ancu Dincă demonstrând faptul că semnalul antenelor bruiază până la o distanţă de 40 de kilometri dacă în fiecare zi îl vezi de zeci de ori pe băiatul care te combină cu gagica aia bună dacă îţi iei cartela, sau pe delfinul simpatic în spatele căruia stă ascuns abonamentul care îţi rezolvă toate problemele de comunicare.

În final, depinde doar te tine. Alege prudenţa ! Dacă prin absurd temerile legate de nocivitatea folosirii telefoanelor se vor dovedi nefondate, nu ai mare lucru de pierdut. Dacă în schimb telefonul te poate îmbolnăvi pe tine sau pe cineva drag ţie, niciun apel nu cred că merită preţul.

Etichete: , ,