Patrotismul la beţie

Este ştiut şi demonstrat că naţionalismul nu se împacă cu globalizarea şi cu dorinţa finanţei mondiale de a face un talmeş balmeş din toate naţiunile. Se militează spre diluarea identităţii naţionale până la dispariţia ei. Ca nişte sclavi tăcuţi ce suntem, ne-am aliniat şi noi liniei trasate de cei mari şi încet încet ne-am pierdut din vlaga naţională, culorile drapelului au devenit tot mai pale, versurile imnului o pierdere inutilă de vreme, pentru că omul modern trebuie concentrat în jurul banului chiar dacă asta aduce cu sine superficialitate şi ignoranţa faţă de valorile fundamentale. Ne bazăm tot mai mult pe o societate unde răul nu mai este opus binelui ci este o alternativă la acesta iar ticăloşia a devenit un fel de a te descurca în viaţă, un grad de inteligenţă.

În condiţiile acestea, patriotismul are din ce în ce mai puţin loc de manifestare. Dacă încerci să-ţi aperi ţara, sau să promovezi o Românie profundă eşti ştampilat imediat cu eticheta extremist. Ne plângem din fotolii că ungurii vor să ne divizeze ţara şi analizăm din faţa grătarelor că Csibi Barna l-a spânzurat pe Avram Iancu dar nimeni nu e dispus să taie sfoara.

Şi din fumul dens de mici şi butoaiele de bere, se mai aude din când în când câte un glas turmentat "aşa-i românul ...", "noi suntem români/noi suntem aici pe veci stăpâni".