Băimăreni

- am fost ş-om fi -

miercuri, 3 august 2011

Iar alegeri neamule

Parcă nu mai scăpăm de acest blestem numit alegeri democratice. Le-am dorit atâta vreme dar şi ce e prea mult dăunează grav spiritului şi implicit sănătăţii mintale. În preajma lor, ies la iveala cele mai perverse tehnici de manipulare, minciunile sunt la ordinea zilei, caracterele se înmoaie, televiziunile se pun capră candidaţilor preferaţi de conducere, în concluzie oamenii se străduiesc din răsputeri să coboare ştacheta morală şi intelectuală la minim doar doar or mai păcăli o dată prostovanul.

Pentru tura asta avem pe ţeavă 4 cantindaţi numa buni de trimis în parlament. Cu şansele cele mai mari porneşte Mariana Pop PDL. Şi asta nu pentru că ar avea cine ştie ce realizări .... nu, ci mai degrabă fiindcă va fi votată de cei mulţi din învăţământ pentru a scăpa de ea de la conducerea inspectoratului.

Apoi vine în trombă candidatul USL Florin Tătaru. Rar mi-a fost dat să văd pe scena politică la varf un personaj cu atât de puţină carismă şi personalitate. Era atât de cunoscut când s-a lansat, că lumea l-a confundat cu Tătaru stomatologul, care s-a dovedit a-i fi văr. L-au urcat urgent pe calul notorietăţii şi îl trimit prin satele din jur unde când e lăsat să vorbească ... râd şi curcile. În unul din periplurile prin satele maramureşene, întreba un ţăran de prăşitoare când scula cu pricina era o cositoare. Ieri a adus un specialist în agricultură, care după ce ne-a deşteptat din vorbe despre cum stă treaba în Europa, a concluzionat că aşa trebuie făcut şi în ........ şi pauză, că omului nu-i spuseseră în ce sat vorbeşte. Noroc cu Cristian Anghel care ne mai traduce pe înţelesul nostru ce are de gând candidatul USL.

Mircea Dolha speră şi el că îl va milui poporul cu un minimandat parlamentar ca să vadă şi el că cum e p'acolo. Că doar el ştie cum e sistemul, că doar a făcut parte din el, şi deci va face exact ce trebuie.

Ultimul intrat în cursă e Felician Horj (PRM) despre care cam asta e tot ce se poate spune.

Etichete: , , , ,

miercuri, 4 mai 2011

Dintr-o mie nu îs doi, ca primarul de la noi

Inspiraţi de balada populară Toma Alimoş şi în lipsa unor fapte demne de a fi remarcate, principalii candidaţi la primăria oraşului nostru se ard unii pe alţii pe unde se prind, lipind la inexistentele programe defectele celuilalt. Cherecheş a scos întâi securicea numită presă locală, unde l-a "fript" sistematic şi democratic pe contracandidatul Dolha. Acesta, în spiritul creştin specific poporului nostru, a întors şi celălalt obraz şi a lansat un ghid al declaraţiilor jenante ale lui Cătălin sub sigla "Cameleonul politic".

Apoi, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat, ei se vor întâlni sfioşi şi pioşi duminică la Sfânta Biserică sub privirile ingăduitoare ale preoţilor care au primit din partea lor binecuvântata pomană electorală.

Se pare că încă nu ne-am săturat să stăm pe locul mortului şi să fim conduşi de tâmpiţi. Aşa să ne ajute Dumnezeu ! Şi pe ei, la fel.

Etichete: , , , ,

miercuri, 27 aprilie 2011

Electorale

A început scurta şi inutila campanie electorală pentru Primăria Baia Mare. Candidaţii au scornit după minţile lor slogane jenibile şi fără conţinut:

Cătălin Cherecheş - "primarul care pune suflet" - corect era primarul care cumpără suflete sau primarul care pune suflet în bani
Vasile Vlaşin - "o campanie curată pentru un oraş curat" - nea Vasile, ce n-ai înteţes tu e că nu poţi face campanie curată cu oameni murdari
Mircea Dolha - "ştie, vrea , poate" - şi atunci de ce n-a făcut nimic până acum?
Mihai Pătraşcu - "ştiu azi ce contează mâine" - te-ai trezit târziu, ar fi trebuit să ştii ieri ce contează azi

Etichete: , , , , ,

joi, 11 noiembrie 2010

Bucătăria internă a PSD

Când am văzut prima dată imaginile de aici, am crezut că e vorba de vreo reuniune pe teme de slăbire sau de o sedinţă a bucătarilor băimăreni. În realitate, e ultimul scandal marca PSD faza pe oraş.

Pe bune, numai mie mi se pare că îs prea mulţi grăsuni în sala aia ?

Etichete: ,