Băimăreni

- am fost ş-om fi -

marți, 24 august 2010

Primul an fără FC

După câteva sezoane în care ne-am prefăcut că avem echipă de fotbal, din acest an chiar s-a terminat. Agonia a luat sfârşit şi după toate probabilităţile Champions Leagul (obiectiv propus de unul din conducătorii FC-ului bolnav) mai trebuie să aştepte până să vină la Baia Mare.

Va fi primul an de după 1923 cind nu vom avea echipă de fotbal. Dar la gradul de latenţă şi indiferenţă la care am ajuns, cred că ne vom obişnui foarte repede.

Merităm din plin ce ni se întâmplă. FC-ul a murit cu larga noastră asistenţă. Am permis meciuri aranjate şi nu le-am spart capetele. Am suportat vânzarea locului in divizia A fără să-i fugărim pe vanzători. Am lăsat conducători retardaţi la conducerea clubului. Am lăsat cu bună ştiinţă ca spiritul Minerului să moară. Apoi, a fost deosebit de simplu. A trebuit doar stinsă lumina.

ADIO, FC BAIA MARE !

Etichete:

joi, 29 octombrie 2009

Ambiţie chinezească

Ce inseamnă să persişti în eroare?
Să-l pui pe Liviu Bala preşedinte la FC Baia Mare după experienţa cu Radu Ţolaş.

Soluţia, dacă există vreuna, trebuie găsită cu ajutorul unui om care ştie ce inseamnă spiritul FC Baia Mare, şi nu cu tot felul de spiriduşi angrenaţi politic a căror misiune e să apară în emisiuni televizate şi să se plângă.

Numele Alexandru Koller mai spune cuiva ceva?

Etichete: ,

vineri, 13 februarie 2009

Cine-am fost şi ce-am ajuns

Am reuşit să apărem şi în Evenimentul Zilei:
După ce odinioară făcea deliciul maramureşenilor, clubul de fotbal se luptă cu problemele financiare.

“Nu avem nici cinci lei în vistierie. Echipa este nu la 100 de metri, ci la un pas de faliment. Nu am primit nici măcar banii promişi încă din decembrie de Consiliul Local, cele două miliarde de lei vechi", spune preşedintele executiv al clubului, Liviu Bala.

Salariile jucatorilor nu au fost plătite din decembrie anul trecut şi nu s-au plătit nici ultimele şase prime de joc. Totuşi, preşedintele clubului i-a rugat pe fotbalişti să aibă răbdare, în speranţa apariţiei unor alţi investitori.

Odinioara, F.C. Baia Mare se găsea la vârful ierarhiei în fotbalul românesc, chiar a jucat şi în Cupe cu Real Madrid. Acum, se luptă să poată intra înapoi în returul campionatului.

"E o situaţie economică dificilă, criza i-a atins şi pe investitorii noştri. Sperăm să găsim încă un investitor. Nu avem în casă niciun leu, nici pentru deplasări, nimic. Nici măcar ce ne-a promis Consiliul local n-am primit, până nu se fac bugetele", mai spune preşedintele clubului.

Etichete: