Sănătate (VII): Antinutrienţii
Tot ceea ce împiedică absorbţia şi folosirea în bune condiţii a nutrienţilor este considerat antinutrient. Oxidanţii, alcoolul, zahărul, stimulentele, stresul, mineralele toxice şi alimentele care predispun la alergii, substanţe chimice sintetice, pesticide, antibiotice şi hormoni fac parte din această categorie. Acestea nu numai că împiedică utilizarea substanţelor nutritive dar contribuie şi la excreţia lor.
Mare parte din problemele noastre de sănătate sunt datorate excesului de antinutrimente peste capacitatea de eliminare a organismului. Chiar dacă am consuma numai hrană organică, unul din 3 alimente poate conţine urme de pesticide. Teste făcute pe cartofi, mere şi brocoli au relevat că 50 – 93% dintre reziduuri rămân după ce acestea au fost spălate cu apă.
Apa de la robinet aduce pe lângă hidrogen şi oxigen şi nitraţi, plumb, aluminiu. Aerul pe care-l respirăm, mai ales noi cei din Baia Mare, vine de prea multe ori însoţit de concentraţii însemnate de plumb, cadmiu, sulf.
Prin prăjire în ulei se produc radicali liberi. Efectul dăunător al prăjirii depinde de uleiul folosit, de temperatura acestuia, de durata prăjirii. În mod ironic, uleiurile polinesaturate se oxidează mai rapid dând naştere grăsimilor trans. Tot ce este ars in urma prăjirii dăunează
La mijlocul anilor 90 a apărut spaima ftalaţilor, substanţe folosite la obţinerea plasticului moale. Analiza a peste 20 de tipuri de produse ambalate în plastic a relevat prezenţa Bisphenol A in concentraţii de 27 de ori peste cele care se ştiu că determină proliferarea celulelor canceroase mamare.
Consumul de medicamente constituie o altă sursă de antinutrimente. Acidul salicilic e iritant gastrointestinal perturbând procesul de absorbţie a nutrimentelor. Paracetamolul afectează ficatul. Dacă 20 de pastile vă pot ucide, chiar şi una suprasolicită ficatul reducându-i capacitatea de a lupta cu alte toxine.
Cum vă feriţi:
- Beţi apă îmbuteliată sau filtrată.
- Fierbeţi în aburi + înăbuşirea alimentelor
- Folosiţi alimente ambalate în plastic dur sau folie aderentă non pvc
- Atenţie la simbolurile de reciclare de pe fundul recipientelor plastice (o sa revin cu explicaţii detaliate)
- Staţi cât mai puţin în trafic
- Consumaţi usturoi, ceapă şi ouă deoarece conţin aminoacizii metionină şi cisteină care protejează împotriva toxicităţii mercurului, cadmiului şi plumbului
- Peptina din mere morcovi şi citrice ajută organismul împotriva poluării cu metale grele.
Etichete: antinutrienti, nutritie, sanatate
2 comentarii:
E clar! O sa mor!..inainte de 104 ani (atat mi-am propus eu sa traiesc!)
Ce sa mai spunem noi, baimarenii, care oricum muream cu 7 ani mai repede? Da las ca ti-am dat si solutii. Nutritionistii spun ca suntem programati sa traim in jurul a 120 de ani, iar speranta de viata actuala e doar rezultatul "cuielor" pe care singuri ni le batem in cosciug in fiecare zi.
Trimiteți un comentariu
Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]
<< Pagina de pornire