Cît p'aci

Din pacate CFR-ul si-a respectat aseară statutul tradiţional românesc de pierzătoare nedreptaţită de soartă. L-am aşteptat încă o data pe Dumnezeu să vină şi să bage mingea în plasa adversarilor. Aşa cum îl aşteptăm să ne dea locuinţe, sănătate, autostrăzi şi multe altele. Dar ca de alte atâtea ori, El avea ceva mai bun de făcut la ora meciului.

La Traore, nu m-a deranjat atât egoismul specific atacanţilor sau superficialitatea execuţiei cât seninătatea bovina cu care a suportat eşecul. Absenţa reacţiei de dupa monumentala eroare, pe care o vad foarte des şi la Marica, mă face să cred ca Traore ar proceda oricând la fel.

Una din ciudatele noastre caracteristici din sport (şi nu numai) e că ne putem ridica sau coborî la nivelul oricărui adversar. Aseară, din păcate, ne-am coborât la nivelul unei Rome supraponderale şi debusolate. Iar ei ne-au bătut istoric şi iremediabil.