Băimăreni

- am fost ş-om fi -

vineri, 19 februarie 2010

Orbi în faţa realtăţii

În politică suntem conduşi de analfabeţi şi prostănaci, de oameni cărora le e ruşine să-şi scoată foile matricole la vedere; îi critică toată lumea dar când vine vremea votului tot ei ies. Vorba aceea "ştiu că-i prost, dar alalalt mă enervează şi mai tare".

În economie suntem la fel de orbi şi surzi în faţa realităţii. Ni s-a atras atenţia să nu ne bucurăm de creşterea economică a anilor trecuţi fiindcă ea nu e finanţată de surse sustenabile. Noi, nimic. S-au luat in marea lor majoritate măsuri populiste că aşa eram mulţumiţi cu toţii. Ei că-i votăm, noi cu iluzia creşterilor salariale. Credite cu duiumul, preţuri exorbitante la terenuri şi case. Acum lacrimi şi somaj dar dacă ar fi s-o luăm de la început, la fel am face.

În sport negăm realitatea cel mai evident. Mă uitam aseara la Liverpool - Urziceni şi aveam în faţa ochilor imaginea societăţii noastre bazată pe aparenţe. Nu conta ca nu ieşeam din propriul careu, că nu reuşeam să legăm mai mult de două pase sau că stricăm spectacolul fotbalistic de care citeva zeci de mii de oameni au venit să se bucure. Important e ce scrie pe tabela. 90 de minute comentatorii au indus în permanenţă ideea ca valoarea poate fi fentată sau că ghinionul lor ne creşte nouă cota. Ne conduc Gigi şi Mitică, se aranjează campionate, se simuleaza jocul, antrenamentele se fac tot mai des prin cluburi dar câtă vreme jucăm între noi, cineva trebuie să câştige, de unde rezultă că avem valoare. Când jucăm cu alţii, dacă prin absurd câştigăm, apoi joc şi voie bună tot anul iar dacă pierdem, punem placa cu "arbitrii ţin cu cei puternici", "cu un jucător de la ei poţi cumpăra toată echipa noastră" sau ne aruncăm în ochi declaraţiile elegante ale adversarilor noştri despre noi. Orice numai să nu ajungem la valoarea noastră reală.

Au trecut deja 20 de ani de când aştept să ne trezim la realitate dar parcă tot mai greu ne afundăm în somnul inconştienţei. Mă tem că atunci când vom deschide ochii, nu va mai fi nimeni pe lângă noi să vadă ce avem de oferit cu adevărat.

2 comentarii:

La 20 februarie 2010, 00:45 , Anonymous Annamaria Somay a spus...

Foarte bine punctat. Din pacate vor mai trece 20 de ani, dupa care, lucrurile vor sta mult mai nasol. Din pacate am ajuns sa cred ca nu mai avem nici o sansa de a scapa de la disparitia ca tara. Sper inca sa nu am dreptate, dar realitatile actuale ma fac sa cred asta. Ca vorbim de cateva zeci de ani, sute, tot acolo cred ca vom ajunge. Ca popor nu zic ca vom disparea. Noroc cu cei ce au plecat din tara si nu vin inapoi. Datorita lor probabil vor mai exista romanii ca nationalitate. Cred ca singura sansa de a ne salva e sa moara politica. Politica ne infunda. Degeaba speranta in politicienii tineri. Invata "meserie" de la dinozaurii comunisti si chiar daca sustin ca ei vor schimba clasa politica, uita de aceasta promisiune odata ajunsi unde isi doresc.

 
La 22 februarie 2010, 11:08 , Blogger Baimareanul a spus...

@ Annamaria Somay - Si eu renunt incet incet la ideea de a prinde in viata o clasa poitica ce sa ma faca sa fiu mandru.

Spre deosebire de tine insa, eu nu cred ca salvarea poate veni de la cei din afara. Cred ca solutiile sunt aici, la fata locului. Doar ca mai intai de toatre trebuie sa ne trezim.

 

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire