Naţionala "Forrest Gump"

Întotdeauna am considerat că în sport, pe lângă talent, ai nevoie şi de puţină inteligenţă. Sigur că există şi excepţii dar ele sunt din ce în ce mai rare. Pe vremea când făceam sport de performanţă, aveam în echipă un băiat care ne repeta zilnic că lui îi trebuie şcoală doar pentru a-şi număra banii. Încurajaţe de excepţii precum Hagi, generaţiile actuale abandoneaza studiile din ce în ce mai repede, orbiţi de mirajul banilor mulţi. Scrisul, cititul şi gânditul sunt lucruri de o mică importanţă într-o carieră fotbalistică de succes. Maşina, banii şi gagicile sunt la bază. "La ce îi trebuie şcoală, doar e fotbalist" e o convingere pe care am auzit-o destul de des.

Rezultatul unei astfel de strategii l-am văzut aseară în meciul cu modestul Israel. O adunătură de jucători unde niciunul nu e mai bun ca ceilalţi. O naţională ai cărei jucători nu ştiu nici când şi nici cum să faulteze. De pase ce să mai vorbim? O naţională cu jucători ce joacă pentru silicoane, jucători ce se dau jos din jeepuri dar îşi suflă mucii cu degetele. Am ajuns o echipă cu creierul plat, incapabilă să inoveze sau să improvizeze. O naţională "Forrest Gump" la care antrenorii trebuie să-i strige tot timpul în ce direcţie atacăm noi.