Deşteaptă-te române

Unul din primele lucruri pe care le-au facut minerii chilieni scosi din subteran dupa câteva luni, a fost sa cânte imnul naţional. Un altul a fost să strige "Viva Chile!".

Îmi imaginez cum ar arăta în România zilelor noastre o acţiune de salvare: televiziuni, reporteri speciali care ar plânge împreună cu familiile, reality show-uri, politicieni, promisiuni, licitaţii de a tribuire a lucrărilor, contestaţii şi în final, dacă printr-o fericită întâmplare oamenii ar fi salvaţi la timp, lucru de care sincer mă îndoiesc, vă las pe voi să vă imaginaţi ce s-ar striga şi ce s-ar cânta. În niciun caz "Trăiască România !" şi "Deşteaptă-te române".


Am tras în mai multe rânduri semnale de alarmă vis a vis de faptul că ne accentuăm căderea prin devalorizarea simbolurilor naţionale. Vorbim de criza morală dar nu suntem dispuşi să facem nimic pentru a o stopa. Facem rating în continuare jegului şi superificialităţii şi ignorăm promovarea principiilor sănătoase şi a valorilor care ne defineau ca naţiune până nu demult. Ne pierdem identitatea în fiecare zi.
Nu mai vibrează nimeni la intonarea imnului iar sărbătoarea drapelului e doar un alt motiv de mici şi bere.

Trăim în România. Acesta este imnul ei naţional:

Deșteaptă-te, române, din somnul cel de moarte,
În care te-adânciră barbarii de tirani!
Acum ori niciodată croiește-ți altă soarte,
La care să se-nchine și cruzii tăi dușmani!

Acum ori niciodată să dăm dovezi la lume
Că-n aste mâni mai curge un sânge de roman,
Și că-n a noastre piepturi păstrăm cu fală-un nume
Triumfător în lupte, un nume de Traian!

Înalță-ți lata frunte și caută-n giur de tine,
Cum stau ca brazi în munte voinici sute de mii;
Un glas ei mai așteaptă și sar ca lupi în stâne,
Bătrâni, bărbați, juni, tineri, din munți și din câmpii!

Priviți, mărețe umbre, Mihai, Ștefan, Corvine,
Româna națiune, ai voștri strănepoți,
Cu brațele armate, cu focul vostru-n vine,
„Viață-n libertate ori moarte!” strigă toți.

Pre voi vă nimiciră a pizmei răutate
Și oarba neunire la Milcov și Carpați!
Dar noi, pătrunși la suflet de sfânta libertate,
Jurăm că vom da mâna, să fim pururea frați!

O mamă văduvită de la Mihai cel Mare
Pretinde de la fii-și azi mână d-ajutori,
Și blastămă cu lacrimi în ochi pe orișicare,
În astfel de pericol s-ar face vânzători!

De fulgere să piară, de trăsnet și pucioasă,
Oricare s-ar retrage din gloriosul loc,
Când patria sau mama, cu inimă duioasă,
Va cere ca să trecem prin sabie și foc!

N-ajunse iataganul barbarei semilune,
A cărui plăgi fatale și azi le mai simțim;
Acum se vâră cnuta în vetrele străbune,
Dar martor ne e Domnul că vii nu o primim!

N-ajunse despotismul cu-ntreaga lui orbie,
Al cărui jug din seculi ca vitele-l purtăm ;
Acum se-ncearcă cruzii, în oarba lor trufie,
Să ne răpească limba, dar morți numai o dăm!

Români din patru unghiuri, acum ori niciodată
Uniți-vă în cuget, uniți-vă-n simțiri!
Strigați în lumea largă că Dunărea-i furată
Prin intrigă și silă, viclene uneltiri!

Preoți, cu cruce-n frunte! căci oastea e creștină,
Deviza-i libertate și scopul ei preasfânt.
Murim mai bine-n luptă, cu glorie deplină,
Decât să fim sclavi iarăși în vechiul nost' pământ!