Când sportul ucide

Sportul înseamnă sănătate, e un slogan pe care îl auzim aproape în fiecare zi. Acesta păleşte însă atunci când sportivii îşi folosesc abilităţile ca să ia vieţile celor din jurul lor. Atunci când eşti prea prost pentru a înţelege filozofa sportului pe care-l practici, acesta se poate trenaforma în armă asupra celorlalţi şi implicit asupra ta. Avem pe plan local numeroşi sportivi de performanţă transformaţi în arme pentru interlopi. Profitând de lipsa de preocupare a statului pentru soarta sportivilor săi, ei sunt lesne atraşi de mirajul banilor în curţile celor care-şi clădesc imperiile pe intimidare şi frică. În alte cazuri, pur şi simplu sportivul rătăceşte singur calea şi alege tihna închisorii cantonamentelor obositoare şi epuizante.

Ultimul exemplu nefericit de sportiv căzut este al judokanului băimărean Daniel Brata, arestat pentru tentativă de omor calificat. Multiplu campion naţional, component al lotului României, practicant al unui sport clădit pe onoare şi disciplină, Brata a uitat de toate acestea şi s-a urcat cu picioarele pe capul unui orădean care în urma bătăii primite a fost operat pe creier de două ori.

Mai şocantă decât bătaia în sine e cruzimea cu care ea a fost administrată. Există şi în bătaia de stradă un moment în care trebuie să te opreşti. Există "lupta dreaptă" în care odată scopul atins, acela de a-ţi arăta superioritatea, te opreşti şi ridici adversarul de la pământ. N-am înţeles niciodată ce resort mintal cedează şi face ca bătăuşul să-şi calce adversarul în picioare atunci când acesta e la pământ. Brata a uitat o clipă tot ce a învăţat şi a pierdut într-o secundă gloria câştigată în ani.

Eu am după primele lovituri am leşinat. Am căzut pe asfalt, pe partea dreaptă a corpului. Mi-am revenit şi am vrut să mă ridic. Atunci au început să mă lovească a doua oară. Deşi eram la pământ, dădeau în mine cu pumnii şi cu picioarele. Mi-am pierdut cunoştinţa a doua oară. Când m-am trezit, eram singur pe stradă.