Băimăreni

- am fost ş-om fi -

miercuri, 16 martie 2011

Corijenţii

Triste zile a ajuns să trăiască oraşul de pe Săsar. După ce că ne-a intrat primarul la închisoare, acum că în sfârşit s-a dat drumul alegerilor, cei care tind să-l înlocuiască strălucesc prin mediocritate şi superficialitate. Ei au insă o trăsătură comună: toţi sunt, într-un fel sau altul "penali".

Unul şi-a inceput ascensiunea trecând ilegal concetăţeni în ţări mai promiţătoare. A făcut şi ceva închisoare pentru asta, lucru care nu-l împiedică să apară în faţa noastră ca şi cum ar fi cu scutecul curat şi apretat. Capacităţile de administrator şi le-a demonstrat bătându-şi crunt nevasta. Altul a ajuns deputat vopsind scări de bloc şi punând termopane la biserici. Ajută bătrâni şi copii, e îngrijorat de soarta băimăreanului, dar totul, absolut totul, în faţa camerelor de filmat. El e un paradox pentru economia de piaţă, cheltuind mult mai mult decât pare a produce. Despre unul se spune că pe vremea lui Ciao, când mergea la Mare cu trenul, arunca bancnote pe geam spre bucuria şi pericolul colegilor din vagoanele următoare care se aplecau să le prindă. Un alt posibil candidat n-a uitat de unde a plecat. El a trecut pe la fostul său liceu ca să le amintească profesorilor să nu cumva să dea cuiva foaia matricolă ca să nu vadă urbea că a fost corijent la o materie de bază.

Ăştia sunt cei care vor să ne conducă şi acestea unele dintre realizările lor. Sigur că or fi având şi părţi bune dar pe alea o să le aflăm cu siguranţă în campanie.

Zile triste şi cenuşii trăieşte oraşul de pe Săsar.

0 comentarii:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la Postare comentarii [Atom]

<< Pagina de pornire